Comisarul porno de la Penitenciarului Vaslui, suspectat de relaţii amoroase cu deţinuţi, găsit nevinovat de Parchet
0Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au închis ancheta în cazul şefului Serviciului de siguranţă din cadrul Penitenciarului Vaslui, comisarul-şef Vasile Ponea fiind găsit nevinovat.
După o lună de cercetări, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a dispus clasarea dosarului, în care comisarul-şef Vasile Ponea, şeful siguranţei externe din cadrul Penitenciarului Vaslui a fost anchetat pentru „folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual”.
Pe timpul derulării anchetei, procurorii nu au găsit probe care să-l incrimineze pe ofiţer, după ce ar fi existat suspiciunea că fotografiile pornografice făcute în sala de forţă a penitenciarului ar fi fost realizate de un deţinut, cu care Ponea ar fi avut relaţii amoroase.
„Procurorul de caz a dispus, prin ordonanţă, clasarea cauzei privind pe Ponea Vasile. Decizia a fost luată întrucât, în urma efectuării cercetărilor, nu s-a conturat săvârşirea infracţiunii de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual”, a declarat, Sorin Armeanu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.
Vasile Ponea, şef la Penitenciarul Vaslui, surprins gol-puşcă în sala de forţă a închisorii
Cercetările în acest caz au fost declanşate la începutul lunii februarie, în urma plângerii făcută de către Penitenciarul Vaslui, pe baza informaţiilor şi fotografiilor apărute în presă. Iniţial, dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, însă magistraţii de aici şi-au declinat competenţa către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.
În ceea ce priveşte ancheta pe linia disciplinară, conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) nu a stabilit, deocamdată, nicio sancţiune faţă de şeful Serviciului de Siguranţă Externă a Penitenciarului Vaslui, comisarul-şef Vasile Ponea desfăşurându-şi în continuare activitatea pe aceeaşi funcţie de conducere. În faţa superiorilor acesta a declarat că a realizat singur fotografiile în care apare dezbrăcat în sala de forţă, folosindu-se de un trepied.
În urma incidentului, conducerea Penitenciarului Vaslui a dispus montarea de camere de supraveghere în sala de forţă a unităţii, conectate la sistemul centralizat de monitorizare al închisorii.
Mai puteţi citi: