Consilier local din Vaslui, condamnat pentru evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valentin Dragomir, membru al Consiliului Local Vaslui, şi partenera acestuia de afaceri, Antonela Bucur, au fost condamnaţi la şapte luni, respectiv cinci luni de închisoare, cu suspendare, pentru evaziune fiscală. Cei doi sunt acuzaţi că au prejudiciat statul cu aproape 80.000 de lei.

Valentin Mircea Dragomir (56 de ani) şi Antoanela Bucur (47 de ani) sunt administratorii SC Yara Mod Vaslui, firmă care are ca profil de activitate confecţiile. Acum doi ani, reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vaslui au formulat o plângere penală împotriva celor doi, acuzându-i că au reţinut angajaţilor asigurările sociale, contribuţia pentru sănătate şi şomaj, precum şi impozitul pe salarii, însă nu le-au virat la buget.
Procurorii au dispus efectuarea unei expertize contabile, stabilindu-se că, în perioada iulie 2010 – septembrie 2011, conducerea societăţii menţionate a reţinut contribuţiile şi impozitele cu stopaj la sursă, însă a achitat statului numai o parte din bani, creând astfel un prejudiciu de aproape 80.000 de lei. În vederea recuperării sumei, procurorii au instituit sechestru asigurator asupra a două apartamente deţinute de Valentin Dragomir în municipiul Vaslui.
Trimis în judecată în martie 2013, Dragomir a fost găsit vinovat de magistraţii Judecătoriei Vaslui, care au dispus condamnarea la şapte luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în termen de cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozit sau contribuţii cu reţinere la sursă, în formă continuată.
Potrivit Legii nr. 241/2005, evaziunea fiscală constă în sustragerea contribuabililor, prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi/sau oricăror alte sume datorate bugetului general consolidat.
Odată cu condamnarea, judecătorii i-au interzis lui Dragomir drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, astfel că, dacă sentinţa va rămâne definitivă, liberalul îşi va pierde mandatul în Consiliul Local Vaslui.
Partenera de afaceri a lui Dragomir, Antonela Bucur, a fost condamnată la cinci luni de închisoare, tot cu suspendare, pentru aceeaşi infracţiune.
Judecătorii i-au obligat pe cei doi inculpaţi să achite Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală suma de 78.765 de lei, cu titlu de prejudiciu creat prin săvârşirea infracţiunii, precum şi dobânzi şi penalităţi până la plata integrală a debitului. Instanţa a menţinut măsura sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor aparţinând lui Dragomir.
Sentinţa pronunţată Judecătoria Vaslui nu este definitivă, părţile având la dispoziţie zece zile de la comunicare pentru a o ataca.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite