Contabilii a două protoierii din Vaslui, amendaţi de procurori pentru că au semnat statele de plată în locul preoţilor, dându-le salarii mai mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei contabili ai unor protoierii din judeţul Vaslui, cercetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi pentru fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals în formă continuată, după ce au semnat în locul unor preoţi pe state de plată ce priveau sprijinul financiar acordat de stat personalului clerical, au scăpat doar cu sancţiuni administrative, fiind scoşi de sub urmărire penală.

Procurorii au aplicat celor contabile de la fostul Protopopiat Fălciu şi una de la Protopopiatului Huşi amenzi administrative în sumă de 1.000, respectiv 500 de lei fiecare. Potrivit cercetărilor desfăşurate în acest caz, cei trei foşti funcţionari ai protopopiatelor de la Fălciu şi Huşi au semnat în locul unor preoţi pe state de plată ce priveau sprijinul financiar acordat de stat personalului clerical. Ancheta ce i-a vizat pe cei trei angajaţi ai bisericii vasluiene a fost declanşată în urma unor plângeri depuse împotriva Episcopiei Huşilor, în anul 2011, de trei preoţi care susţin că, în mod repetat, le-au fost reţinute sume importante de bani din salariile ce li se cuveneau de la stat, fără niciun fel de justificare.

În acelaşi dosar instrumentat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Vaslui, procurorii au decis scoaterea de sub urmărire penală a celor trei contabile pentru delapidare, gestiune frauduloasă şi abuz în serviciu.

Toate aceste soluţii date de Parchetul Huşi au nemulţumit atât pe preoţii care au depus plângerile la poliţie cât şi pe cei trei foşti contabili astfel încât au făcut contestaţii. Cu toţii au făcut plângere împotriva rezoluţiei procurorilor, care însă au fost respinse de Judecătoria Huşi.

În prezent, cele trei contabile nu mai lucrează în cadrul bisericii vasluiene, aşa după cum susţin reprezentanţii Episcopiei Huşilor. De altfel, oficialii instituţiei au declarat prin falsul creat în înscrisuri, fostele contabile nu au creat prejudicii materiale. Cu toate acestea, cei trei preoţi care au făcut plângeri la poliţie au solicitat repunerea pe rolul instanţei civile a dosarelor în care solicită banii care le-ar fi fost reţinuţi în mod ilegal, precum şi daune morale. Cererile de repunere a dosarelor pe rol au fost acceptate de Tribunalul Vaslui, odată cu finalizarea cercetărilor în acest caz pe latura penală.                            

Trei preoţi, Lucian Botez (Parohia Bozia), Dumitru Ţurcanu (Parohia Sărăţeni) şi Lucian Modiga (Parohia Blăgeşti), au depus plângeri la poliţie prin care au reclamat faptul că Episcopia Huşilor, instituţie sub coordonarea căreia îşi desfăşoară activitatea, le-a reţinut în mod abuziv importante sume de bani din salariul care li se cuvine de la stat. În sesizările lor, clericii au afirmat că le-au fost reţinuţi, lunar, între 300 şi 700 lei din salariu, fără niciun fel de justificare.

Pe lângă reclamaţiile depuse la poliţie, cei trei preoţi au dat şi în judecată Episcopia Huşilor, solicitând în instanţă, pe lângă plata acelor reţineri care li s-ar fi făcut din salarii, şi plata unor daune morale.

Între timp, cei trei preoţi au fost caterisiţi de tribunalul bisericesc al Episcopiei Huşilor pe motiv că au încălcat grav statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale bisericii. Astfel, susţin reprezentanţii Episcopiei Huşilor, cei doi preoţi au comis mai multe abateri disciplinare, de la neglijenţă sau neascultare, până la calomnierea şi acuzarea neîntemeiată a clericilor şi superiorilor bisericii.

Cu toate acestea, doi din cei trei preoţi slujesc în continuare în bisericile unde sunt parohi, în timp ce al treilea a ieşit la pensie. 

Citeşte şi: 

Preoţii se plâng la Secretariatul Cultelor că nu au cu ce îşi plăti pălimarii şi cântăreţii bisericeşti: ”Este o situaţie inexplicabilă”

Un fost deputat PRM, răspopit şi trimis în judecată pentru trafic de persoane, a fost reprimit în rândul Bisericii Ortodoxe

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite