Copil de 11 ani abandonat pe o bancă din Bârlad în pragul Crăciunului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clipe dramatice pentru un copil de doar 11 ani. Băiatul a fost abandonat chiar de propriul tată, în Bârlad. A fost lăsat pe o bancă cu bagajele lângă el şi cu un carnet de note în mână. A stat ore în şir în frig şi flămând pâna când au fost alertate autorităţile şi a fost luat la Protecţia Copilului

Toni are doar 11 ani, dar copilăria lui a fost una de coşmar. La doar trei ani a fost abandonat de mama lui din Argeş şi a fost dat în asistenţă maternală. Familia care l-a luat în plasament a avut grijă de el mai bine de şapte ani.

Acum o luna, instanţa a decis să fie reintegrat în familie, iar tatăl său natural l-a luat de la asistentul maternal. Copilul spera că în sfârşit va avea un părinte. Tatăl său avea o nouă familie întemeiată în Italia şi l-a luat şi pe Toni.

"Prima dată a fost bun, mi-a spus că o să am o familie, o mama şi o soră. Am stat în Italia trei săptămâni. Apoi tatal meu mi-a zis să merg în România cu el. Mi-a dat bagajele şi mi-a spus să stau să astept o doamnă”, le-a spus copilul autorităţilor.

Concubina tatalui nu l-a vrut şi pe băiat lânga ea în Italia. Soarta lui a luat iar o intorsătură de neasteptat. Propriul tata i-a facut bagajele, l-a adus din nou in ţară şi l-a abandonat pe o bancă, în Bâârlad. A mers apoi la centrul de minori şi, fără remuşcări, le-a povestit angajatilor de acolo despre un copil care nu s-ar mai înţelege cu părinţii lui şi care ar trebui sa fie luat în Centru. După ore bune de stat în frig, băiatul a fost găsit şi s-a aflat întreaga dramă.

"Nu am familie"

"Am făcut legătura şi ne-am dat seama că copil a fost abandonat. Mi-am dat seama că acest comportament a fost premeditat", a declarat Ionuţ Brătianu, psiholog centru minori Bârlad.

Baiatul este în stare de şoc, iar tot ce îşi doreste acum este ca de sărbători sa ajungă la femeia care l-a crescut mai bine de 7 ani. Poliţiştii încearca acum să-l găsească pe tatăl băiatului

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite