Cum au ajuns baronii de Vaslui în corzile procurorilor. Descinderile DNA în judeţul roşu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, liderul judeţean al PSD, şi-a câştigat titulatura de baron local, iar asupra sa, de-a lungul anilor, au planat suspiciuni de corupţie.

 Pe 8 septembrie 2015, procurorii DNA au descins la CJ Vaslui, râdicând saci de documente. DNA a anunţat că desfăşoară cercetări într-un dosar ce vizează săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, asimilate celor de corupţie şi a unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada  2011-2015. Oficial, baronul Buzatu nu are nicio calitate în dosar, cercetările fiind desfăşurate şi în prezent in rem.

Singurul lider din Vaslui care, în timpul mandatului a fost pus sub acuzare şi condamnate este Constantin Constantinescu,  cel care a condus Bârladul în ultimii 11 ani. Constantinescu a demisionat în februarie anul trecut la scurt timp după ce a semnat un acord de vinovăţie cu procurorii de la Curtea de Apel Iaşi şi şi-a negociat pedeapsa la un an de închisoare cu suspendare. 

Fostul primar a fost acuzat că a cedat formal acţiunile firmei sale, Construcţii Consult SRL Bârlad, concubinei Cristina Andrei. Firmele care câştigau licitaţii din bani publici, unde primarul era ordonator principal de credite, erau obligate să subcontracteze sau să cumpere materiale de la firma sa.

Pe 26 februarie, când a demisionat din funcţie, Constantinescu a invocat motive de sănătate, dar nu a făcut nicio referire la acordul de vinovăţie semnat cu procurorii. La şedinţa în care s-a anunţat demisia a fost prezent şi deputatul PSD Adrian Solomon, fin de cununie al primarului Constantinescu şi fost vice-primar al Bârladului în mandatul 2004-2008.  Solomon a declarat atunci că "decada Constantiniană a fost plină de realizări", "cel mai bun primar din perioada postdecembristă" şi că a fost victima unor legi greşite "făcute cu fundul". 

Fostul primar al Bârladului a fost trimis în judecată într-un al doilea dosar, la finele anului trecut, fiind acuzat de abuz în serviciu, după ce a interzis unor ONG-uri să organizeze în oraş un miting împotriva gazelor de şist. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Bârlad, la judecătorul de cameră preliminară.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite