Cum a ajuns o elevă eminentă să fie acuzată de înşelăciune după ce a fost victima unui viol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
silvian spiridon

Judecătoria Bârlad a decis redeschiderea anchetei în cazul unei eleve olimpică internaţional, acuzată de înşelăciune după de a fost victimă într-un dosar de viol.

Adolescenta de 18 ani din Bârlad şi mama acesteia au fost acuzate de agresor că l-au înşelat atunci când au încheiat un acord de mediere, în urma căruia Andrei Spiridon, un om de afaceri local, i-a oferit 50.000 de lei şi un autoturism, în schimbul retragerii plângerii. 

În momentul respectiv, minora era inclusă într-un program de recuperare, după trauma suferită, fiind sub tutela Protecţiei Copilului. Având în vedere că mama avea drepturile părinteşti suspendate, acordul de mediere a fost ulterior declarat nul, iar procurorii au continuat ancheta.

Într-o primă etapă, procurorul de caz a dispus clasarea cauze în privinţa acuzaţiilor de înşelăciune îndreptate împotriva victimei şi a mamei acesteia. Soluţia însă a fost infirmată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a solicitat redeschiderea anchetei. Ordonanţa acestuia a fost avizată de instanţă.

”Confirmă ordonanţa de redeschidere a urmăririi penale, dispusă de Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad la data de 19.10.2017 prin ordonanţa nr.136/II/2/2017 dată în dosarul nr.5105/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, constatând legalitatea şi temeinicia acesteia”, se menţionează în hotărârea pronunţată de Judecătoria Bârlad.

În timpul procesului, între cele două părţi a fost semnat o nouă înţelegere, victima retrăgându-şi din nou reclamaţia pentru viol. Chiar şi aşa, omul de afaceri a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru lipsire de libertate, faptă pentru care nu este posibilă împăcare părţilor. Bărbatul este în prezent încarcerat.  

Povestea agresiunii sexuale 

Ancheta procurorilor arată cum s-au petrecut faptele reţinute în sarcina tânărului de 28 de ani. Acesta s-a întâlnit cu eleva olimpică, într-un club din Bârlad. În seara primei zile de Crăciun, din 2015, Spiridon s-a oferit să o conducă acasă.

”Teama victimei a crescut în intensitate în momentul în care a auzit sunetul produs prin blocarea automată a uşilor autoturismului care a fost pus în mişcare imediat după ce aceasta a urcat in interior”, se arată în rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad

În maşină Spiridon i-a propus fetei să întreţină relaţii sexuale, însă a fost refuzat categoric, aceasta spunându-i că este prematur sa aiba o astfel de abordare. A insistat să întoarcă autoturismul şi să o conduca la domiciliul său, însă tânărul a continuat deplasarea cu autoturismul îndreptandu-se către iesirea din municipiul Barlad spre Ivesti.

”Pe tot timpul deplasării minora a încercat să o apeleze pe mama sa, însă nu a reusit deoarece inculpatul o imobilizase ţinand-o cu mâna de după gât şi o trăgea în permanenta către el. La un moment dat, în zona intersecţiei DN 24 cu DN 11 A, inculpatul a virat dreapta şi s-a înscris pe un drum rural. Ajuns lângă o pădure, inculpatul a oprit autoturismul, i-a smuls telefonul mobil din mana victimei, l-a închis şi l-a aşezat în portiera stângă. Imediat dupa staţionare, inculpatul a apucat-o cu mâna de gât pe vatamata, a sărit peste ea reusind astfel să îndepărteze orice posibilitate a acesteia de a riposta”, menţionează anchetatorii în actul de sesizare al instanţei.

Victima, batjocorită şi umilită

După ce i-a rupt rochia de pe ea, a obligat-o să întreţină relaţii sexuale, însă, pentru că adolescenta opunea rezistenţă a început să o lovească şi să o scuipe.

”Fiind incomodat de faptul că victima se zbătea în permanenţă inculpatul a împins-o  pe bancheta din spate, apoi a urcat şi el după minoră şi a continuat să intretina raporturi sexuale cu aceasta, exercitand în permanenţă violente în sensul că a tras-o de păr, a scuipat-o, i-a acoperit gura cu mâna pentru a o impiedica sa mai strige dupa ajutor, a lovit-o în mod repetat cu palmele peste faţă. Întreaga activitate infractionala a durat aproximativ 4 ore, timp in care inculpatul a încercat să o oblige să întreţină raporturi sexuale orale prin faptul că o trăgea de păr pentru a o determina sa deschidă gura. Nereuşind în această modalitate să îşi atingă scopul, i-a introdus el degetele în anus şi în vagin acesteia”, rechizitoriu Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.

Victima a fost condusă acasă în jurul orei 7.30 dimineaţă. Concluziile medico legale au confirmat faptul că adolescenta a fost victima unei agresiuni sexuale.

"Toată lumea mă judecă. În loc de ştirile astea, puteau să fie altele tragice. În acea seară am crezut că nu voi mai ajunge acasă", a declarat adolescenta atunci, pentru "Adevărul".

De la statutul de victimă, eleva olimpică, în prezent studentă, va fi anchetată, alături de mama sa, pentru înşelăciune. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite