Decizia definitivă a judecătorilor în cazul fostului primar de Bârlad acuzat de abuz în serviciu, după ce a refuzat un miting antişist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
constantin constantinescu

Curtea de Apel Iaşi a pronunţat vineri, 1 noiembrie, sentinţa definitivă în dosarul în care fostul primar de Bârlad, Constantin Constantinescu, a fost judecat pentru abuz în serviciu. În primă instanţă, fost edil a fost achitat însă judecătorii i-au aplicat o amendă administrativă de 1.000 de lei.

Sentinţa Judecătoriei Bârlad a fost contestată atât de către fostul primar, cât şi de procurori. După judecarea căii de atac, Curtea de apel Iaşi a decis achitarea definitivă a lui Constantin Constantinescu, care scapă de amenda administrativă. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de apel Iaşi, judecătoarea Diana Micu Cheptene, instanţa a admis apelul inculpatului, sens în care a fost schimbat temeiul legal în baza căruia s-a dispus soluţia de achitare. 

Dacă instanţa de fond a reţinut art. 18. ind.1 din vechiul Cod Penal, potrivit căruia fapta lui Constantin Constantinescu nu reprezintă în concret gradul de pericol social al unei infracţiuni, Curtea de Apel Iaşi, aplicând principiul legii penale mai favorabile şi uzând de decizia Curţii Constituţionale referitoare la abuzul în serviciu, a dispus achitarea lui Constantin Constantinescu pe motiv că fapta sa nu este prevăzută de legea penală. Pe cale de consecinţă, apelurile formulate de Asociaţa „România fără ei” şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au fost respinse. 

Constantin Constantinescu a fost acuzat că în calitate de primar al mununicipiului Bârlad, cu ştiinţă, a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale şi a emis avizul negativ de organizare la data de 04.04.2013 a unei adunări publice de către Asociaţia „România fără ei”.

La data de 21.03.2013, această asociaţie a notificat şi a solicitat Primarului municipiului Bârlad avizarea favorabila a organizării unei adunări publice la data de 04.04.2013, în intervalul orar 16.00 - 20.00, în fata primăriei, cu scopul de a protesta fata de exploatarea gazelor de şist prin fracturarea hidraulica.

A doua zi, Primăria Bârlad a comunicat Asociaţiei România fără ei, că se află in imposibilitatea de a emite avizul favorabil necesar organizării adunării publice pentru care s-a solicitat aprobarea.

Şapte mitinguri fictive pentru a combate un protest nedorit

La proces, Constantin Constantinescu a invocat ca în cadrul Comisiei de avizare a cererilor de adunări publice în municipiul Bârlad au avut loc numeroase discuţii pe parcursul cărora a fost atrasă atenţia cu privire la înregistrarea unui număr mare de cereri având ca obiect intenţia de a organiza adunări publice şi mitinguri în faţa Primăriei municipiului Bârlad în aceeaşi data şi la aceeaşi ora, respectiv în data de 04.04.2013, în intervalul orar 15.30 -16.00.

Astfel fostul primar a invocat prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfăşurarea adunărilor publice potrivit cărora « sunt interzise desfăşurarea simultana a doua sau mai multe adunări publice distincte, in acelaşi loc sau pe aceleaşi trasee, indiferent de caracterul acestora ».

În urma cercetărilor, procurorii au constatat că de fapt, cele şapte cereri prin care se solicita avizarea de acţiuni de protest la aceeaşi dată şi la aceeaşi oră au fost înregistrate după la scurt timp după solicitarea făcută de asociaţia România fără ei. Mai mult, toate cele şapte notificări ulterioare erau semnate ”Un grup de bârlădeni”. Practic, cele şapte notificări au fost înregistrate special pentru a dejuca acţiunea Asociaţiei ”România fără ei”.

Constantin Constantinescu a ocupat funcţia de primar al municipiului Bârlad din partea Partidului Social Democrat,  în perioada 2004 - februarie 2015. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite