Decizia judecătorilor din Vaslui în războiul Plahotniuc-Porumboiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Plahotniuc FOTO: pdm.md
Vladimir Plahotniuc FOTO: pdm.md

Judecătoria Vaslui a făcut publică hotărârea în dosarul în care oligarhul basarabean Vladimir Plahotniuc solicita emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care să i se interzică omului de afaceri Adrian Porumboiu să-i mai rostească numele.

”Respinge ca neîntemeiată cererea formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială de reclamantul Vladimir Plahotniuc, în contradictoriu cu pârâtul Porumboiu Adrian. Numai cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Vaslui sub sancţiunea nulităţii”, se menţionează în hotărârea pronunţată de Judecătoria Vaslui. 

Vladimir Plahotniuc a înaintat Judecătoriei Vaslui o ordonanţa preşedinţială pe 17 noiembrie 2017, solicitând instanţei să o soluţioneze fără citarea părţilor. În faţa judecătorilor, avocatul lui Plahotniuc a invocat că a înaintată această solicitare deoarece omul de afaceri Adrian Porumboiu l-ar fi ameninţat printr-o scrisoare, dar şi telefonic, prin intermediul avocaţilor, pe omul de afaceri din Republica Moldova cu denunţarea penală pe motiv că ar fi în spatele unui grup infracţional care îi controlează fostele firme.

Vladimir Plahotniuc este liderul Partidului Democrat din Moldova şi unul dintre cei mai influenţi oameni politici din Basarabia. Despre el s-a vehiculat că s-ar fi aflat în spatele concernului care a cumpărat în 2015 afacerile lui Porumboiu. În faţa judecătorilor, avocatul lui Plahotniuc a insistat că acesta nu are nicio legătură cu firmele care au preluat afacerile lui Porumboiu, iar afirmaţiile acestuia din urma sunt ”alegaţii care nu pot fi dovedite cu nimic”.

Prezent în sala de judecată, Adrian Porumboiu a declarat că afirmă ”cu toată responsabilitatea” că Plahotniuc este în spatele grupului Transoil, care i-a cumpărat afacerile şi că acest lucru i-a fost confirmat ”cu subiect şi predicat”, de unul dintre directorii pe care Transoil i-a avut la Vaslui mai bine de un an şi jumătate. 

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite