Elevă din Vaslui, sechestrată şi violată de şapte indivizi la întoarcerea de la şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte tineri din localitatea vasluiană Văleni, cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, au violat o elevă de 18 ani, după ce au acostat-o în staţia de autobuz.

UPDATE: 19.45 La această oră, şase dintre suspecţi sunt prezentaţi în faţa Judecătoriei Vaslui cu propunerea de arestarea preventivă, fiind audiaţi de judecător. Cel de-al şaptelea autor a fost ridicat de poliţişti la ora 18, din Gara Vaslui. Petrică Bolboceanu a revenit de bună voie de la Bucureşti, unde a plecat după comiterea faptei. El a fost condus de poliţişti direct la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru audieri.

Cercetările au fost demarate de poliţişti luni seara, în urma sesizării primite de la tatăl tinerei, din comuna Muntenii de Sus. În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti a rezultat faptul că în seara luni, în jurul orei 19.30, in timp ce se ]ntorcea de la şcoală, a fost acostată într-o staţie de autobuz din municipiul Vaslui de  Silviu Burada (20 ani) şi Paul Burlacu (27 an)i, iar aceştia s-au oferit să o conducă cu autoturismul la domiciliu. Cei doi tineri au mers cu autoturismul pe un câmp din apropierea localităţii Văleni, unde i-au chemat pe Silviu Avădanei, de 21 ani, Petrică Bolboceanu, de 22 ani, Ionuţ Boicu, de 20 ani şi Rotaru Alin, de 18 ani. „Trei dintre tineri au întreţinut raporturi sexuale cu victima împotriva voinţei acesteia, care, plângând, le-a solicitat în repetate rânduri să fie condusă acasă”, a precizat Mihaela Ştraub, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.

După ce au violat tânăra rând pe rând, indivizii, s-au deplasat pe un alt câmp, din apropierea localităţii Moara Domnească, unde a fost chemat un alt tânăr de 19 ani, din comuna Văleni, Ionuţ Surleac. În această locaţie, ceilalţi patru tineri au forţat victima să întreţină raporturi sexuale, deşi aceasta a continuat să-i roage să o conducă acasă.  După trei ore de chin, în jurul orei 22.30, tinerii au condus fata la domiciliul său şi i-au recomandat să nu povestească despre cele întâmplate. Ajunsă acasă, fata a relatat părinţilor, care au sesizat poliţiştii prin apel la numărul de urgenţă 112. De asemenea, a fost solicitată şi o ambulanţă, victima fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru îngrijiri medicale.

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vaslui au reţinut 6 din tinerii implicaţi în comiterea faptelor, aceştia fiind prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate. În prezent, poliţiştii desfăşoară activităţi pentru identificarea şi audierea lui  Petrică Bolboceanu, care a părăsit localitatea de domiciliu. Pentru infracţiunea de viol, Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 12 ani, iar pentru infracţiunea de lipsire de libertate de la 1 la 7 ani.

Update 19.30 Cel de-al şaptelea autor, Petrică Bolboceanu a fost ridicat de poliţişti din Gara Vaslui. Acesta a revenit de la Bucureşti, unde plecase după comiterea faptei.

image
Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite