Ex-primarul Constantinescu, care a cerşit cu lacrimi indulgenţa magistraţilor de la Judecătoria Bârlad,  a ajuns la Curtea de Apel Iaşi pentru judecarea recursului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marţi, 22 septembrie, la Curtea de Apel Iaşi s-a judecat recursul formulat de avocatul fostului primar de Bârlad, Constantin Constantinescu, prin care cerea aplicarea pedepsei favorabile pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de ineterese. Pronunţarea va fi anunţată pe 6 octombrie

În plină anchetă a DNA privind gestionarea fondurilor europene în judeţul Vaslui, ex-primarul Titi Constantinescu s-a prezentat pe 22 septembrie la Curtea de Apel Iaşi mizând pe înjumătăţirea pedepsei negociate cu procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Este vorba despre dosarul săvârşirea infracţiunii de conflict de interese chiar în lucrările vizate în această lună de percheziţiile efectuate de procurorii anticorupţie.

Fostul edil, însoţit de avocaţi, s-a prezentat în faţa magistraţilor ieşeni. Pledoaria avocatului angajat de inculpatul Constantinescu s-a bazat pe aceleaşi argumente susţinute şi în faţa judecătorilor de la Bârlad. Mai exact, a subliniat că fapta penală comisă de el nu prezintă pericol social, a fost săvârşită fără intenţie etc.

Şedinţa s-a încheiat cu stabilirea termenului de pronunţare, pe 6 octombrie.

Magistraţii Judecătoriei Bârlad au validat pe 12 mai acordul de vinovăţie încheiat în februarie 2015 cu procurorii anticorupţie şi au stabilit aplicarea pedepsei de un an închisoare cu suspendare, 60 de zile muncă în folosul comunităţii şi interzicerea unor drepturi. Dacă recursul va avea soluţie favorabilă, inculpatul Titi va executa doar 6 luni închisoare cu suspendare şi va scăpa de pedepsele conexe, posibil chiar să i se acorde dreptul de a mai candida pe funcţii publice.

Nea Titi, numele sub care este cunoscut fostul edil, a aprobat Raportul procedurii de atribuire „Lucrări de execuţie a străzilor din cartierele Deal II, Ţuguiata II, Bariera Puieşti, Complex Şcolar, Trestiana, Extindere Cartier Complex Şcolar” către SC URBAN PROIECT SA şi SC TRANSMIR SRL. Procurorii au reţinut că “Inculpatul a efectuat astfel acte prin care se produce un folos material pentru cele două societăţi comerciale cu care s-a aflat anterior în relaţii comereciale şi din partea cărora a beneficiat de foloase materiale prin intermediul SC CONSTRUCŢII CONSULT SRL, societate la care a fost asociat şi administrator din data de 25.06.1991 (data inscrierii societăţii in RC) până la data de 05.08.2004 şi ulterior doar asociat unic şi apoi majoritar până la cesionarea părtilor sociale catre concubina sa, numita Negru Cristina”.

Citeşte şi:

Primarul de Bârlad, transferat de urgenţă la Iaşi. Cardiologii i-au evaluat starea de sănătate

Primarul de Bârlad s-a cocoţat pe spiritul civic al oraşului. Edilul şi-a aprobat în consiliul local gazetă de propagandă

Primarul de Bârlad calcă în picioare presa potrivnică. A jignit o ziaristă spunând că meseria ei este pe şoseaua de centură şi a boicotat propria conferinţă

FOTO Investiţii de fiţe la polul sărăciei: jacuzzi şi cinema 3D. Bârladul, îndatorat pentru 25 de ani pentru saună şi piscină

FOTO „Sfântul“ nea’ Titi: primarul Bârladului, pictat în biserică

SERIAL „ADEVĂRUL“. Toate vilele baronilor din România. Averea primarului Constantin Constantinescu, baronul ”roşu” al Bârladului

VIDEO Primarul Bârladului îi ameninţă cu moartea pe consilierii locali şi pe jurnaliştii care i se împotrivesc: „V-aş scoate din oraş şi v-aş împuşca!”

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite