FOTO Noul subprefect de Vaslui, Mircea Gologan, instalat oficial în funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Gologan, inspector în cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă, a fost învestit astăzi în funcţia de subprefect al judeţului Vaslui. Ceremonia de instalare a noului subprefect a avut loc loc în Sala “Ştefan cel Mare” a Palatului Adminstrativ, în prezenţa actualului prefect, Andrei Puică, a preşedintelui Consiliului Judeţean, Dumitru Buzatu, a primarului Vasile Pavăl şi a mai multor şefi de servicii deconcentrate.

“O consider o promovare. Voi face tot posibilul să mă ridic la nivelul aşteptărilor şi sunt convins că mă voi integra bine în colectivul de la Prefectura Vaslui. Le voi acorda tot sprijinul prefectului şi colegilor mei”, a declarat noul subprefect, care s-a arătat onorat de încrederea acordată de conducerea guvernului.

“Acum, că suntem în formulă completă, sper să facem o echipă bună, în slujba cetăţeanului. Să reuşim să punem în aplicare programul de guvernare pentru care am fost învestiţi în aceste funcţii”, a menţionat, la rându-i, prefectul Andrei Puică.

Mircea Gologan vine de la Direcţia Regională Antifraudă, o structură nou înfiinţată la Suceava, în cadrul căreia a câştigat recent concursul pentru postul de inspector, după ce în cadrul Gărzii Financiare Vaslui a urcat ierarhic până la funcţia de director adjunct. Înainte de a ajunge comisar în cadrul Gărzii Financiare, Gologan a fost director economic în cadrul Comcereal SA Vaslui. Noul subprefect este căsătorit cu medicul stomatolog Dana Gologan şi are doi copii.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite