FOTO VIDEO Grădina Zoologică Bârlad, punct de atracţie turistică pentru mii de vizitatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
zoo barlad

Bârladul deţine cea mai mare Grădină Zoologică din Moldova şi dispune de o varietate de păsări, peşti şi mamifere exotice şi autohtone. Atracţiile parcului sunt felinele dar şi maimuţele jucăuşe.

Grădina Zoologică Bârlad a fost înfiinţată în 1959. Iniţial, a fost un simplu adăpost pentru un urs închis într-o cuşcă. La cea vreme era cu totul special să poţi vedea o fiară sălbatică de aproape şi curiozitatea oamenilor a contribuit la dezvoltarea proiectului. În primii 10 ani de la înfiinţare au fost făcute cele mai multe achiziţii. Acum pot fi văzute 36 de specii de păsări, peşti şi mamifere, însumând câteva sute de exemplare.

Punctele de atracţie le reprezintă felinele exotice, fiecare dintre ele fiind botezate de îngrijitori cu nume inspirate din filme: tigrul-Sandocan, leoaicele Shiba şi Shila, leul-Isac ori jaguarul. Maimuţa „Ciociolina” are parte de mulţi admiratori, atât în rândul partenerilor de ţarc, cât şi al vizitatorilor. Mai pot fi văzute şi alte animale: lupi, vulpi, nutrii, urşi, lopătari, lama, zimbri etc. Sunt şi specii de păsări interesante, de la fazani, lebede şi păuni, până la porumbei, canari, peruşi şi papagali.

Parcul Zoo este amplasat în zona nordică a oraşului, în prelungirea Grădinii Publice. Se întinde pe o suprafaţă de 5.6 hectare. Practic, fiarele sunt ţinute în cuşti în mijlocul unei păduri bătrâne. Doar vechile alei betonate amintesc de civilizaţie şi, mai nou, gardurile electrice montate în dreptul ţarcurilor cu animale considerate a fi periculoase. Nu sunt plantate bănci printre alei. Grădina a fost închisă timp de 2 ani pentru lărgirea spaţiilor pentru mamiferele mari. Vizitatorii se aşteptau ca la redeschiderea parcului, în 2013, să vadă o Grădină zoologică modernă. Au fost surprinşi neplăcut să constate că nu s-a schimbat mare lucru, estetic vorbind. Doar animalele beneficiază de mai mult spaţiu şi publicul nu mai poate să vadă leii, urşii şi tigrii de la 2-3 metri distanţă, ci îi pot zări doar de la distanţă, mascaţi de vegetaţia abundentă. Ţarcurile pentru urşi şi lupi au 800 mp, iar cele pentru feline se întind pe o suprafaţă de 2.000-2.500 mp. Animalele sunt bine hrănite şi sutn îngrijite de numai 22 de angajaţi.

Programul de vizită este de marţi până duminică, în intervalul orar 10.00-19.00. Luni e considerată zi de odihnă pentru animale. Biletul costă doar 2 lei de persoană, preţ care se reduce la jumătate pentru grupurile organizate.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite