Vaslui

articolul anterior articolul urmator

FOTO VIDEO Grav accident de circulaţie în centrul Bârladului. Bărbat lovit de o maşină pe trecerea de pietoni, în stare gravă

1
10 May 2015 22:43:59
Autor: Sabina Ghiorghe
Victima este în stare gravă FOTO Sabina Ghiorghe
Victima este în stare gravă FOTO Sabina Ghiorghe

În urma impactului, victima a suferit un traumatism cranian şi a rămas inconştientă pe carosabil, cu o hemoragie puternică la nivelul capului. Şoferul care a acroşat pietonul, puternic afectat de eveniment, a spus că nu l-a văzut pe bărbatul care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni

Accidentul s-a petrecut duminică seara, 10 mai, în jurul orei 21.00. Un autoturism Ford înmatriculat în Iaşi traversa Bârladul pe bulevardul principal din direcţia Tecuci - Vaslui.

În zona Stadion, la trecerea de pietoni din faţa magazinului DAS, un bărbat s-a angajat în traversarea străzii şi a fost lovit în plin de şoferul ieşean. Trupul victimei a fost propulsat la câţiva metri distanţă. S-a lovit puternic în zona capului şi a lăsat o baltă de sânge pe carosabil. A fost transportat la spital de un echipaj de ambulanţă, fiind în stare critică.

Şoferul nu conducea cu viteză, dovadă fiind faptul că a frânat imediat după impact şi roţile din spate ale maşinii au rămas imediat după trecerea de pietoni.

Conducătorul maşinii este din Iaşi şi are 25 de ani. În autoturism se afla şi o tânără. Amândoi au stat în maşină cât timp poliţiştii şi criminaliştii au luat probe de la faţa locului.

"Şoferul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. În cauză se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă", a spus Alina Tonica, responsabil mass-media în cadrul IPJ Vaslui.

Victima nu a fost identificată, bărbatul acroşat pe trecerea de pietoni neavând acte de identitate la el. Potrivit unui martor, acesta ar avea 58 de ani şi ar fi din Zorleni.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Dan Scorpie
11.05.2015, 07:09:35

Trecerea de pietoni de la DAS e foarte periculoasa, deoarece masinile sunt parcate pana langa zebra, si vizibilitatea este zero. Ar trebui amendati toti meltenii care parcheaza asa, ori sa fie ridicate harburile. Politistii locali nu vad asta, ei nu stiu decat sa stea la panda in masina in fata la ENEL, cu caschetele gri de jeg poate poate prind vreun consatean de-al lor care fuge grabit spre autobuzul de Popeni. Toate cele bune tuturor...