Fratele ministrului Sănătăţii a fost împuternicit şef la conducerea ISU Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Niculae Tătaru
Niculae Tătaru

Noul inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui este colonelul Niculae Tătaru. Acesta a fost împuternicit la comandă pe o perioadă de şase luni.

Fratele mai mic al ministrului Sănătăţii Nelu Tătaru, Niculae Tătaru este unul dintre ofiţerii cu state vechi ale ISU (Vaslui), care de-a lungul anilor a mai ocupat funcţii de conducere la nivelul instituţiei. 

Niculae Tătaru îi succede la comanda ISU Vaslui colonelului Mihai-Ciprian Mitrea, de la ISU Neamţ, care la începutul anului curent a fost împuternicit la comanda ISU Vaslui.

„Astăzi, 13 iulie, se finalizează perioada de împuternicire pe funcţia de inspector şef la ISU Vaslui. Începând cu data de 14 iulie 2020 voi reveni pe funcţia de prim adjunct al inspectorului şef al ISU Neamţ. Cu aceeaşi dată, pe funcţia de inspector şef la ISU Vaslui este împuternicit prim adjunctul col. Niculae Tătaru, pentru o perioadă de şase luni”, a anunţat col. Mihai-Ciprian Mitrea.

Niculae Tătaru (47 ani) activează în cadrul ISU Vaslui din 1997, când a absolvit Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”. La comanda ISU a fost împuternicit, pentru prima dată, în 2016 ca adjunct al inspectorului şef, ulterior, începând cu anul 2018 fiind numit prim adjunct al inspectorului şef. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite