Iaşi: Zeci de milioane de euro blocate în bătaia vântului din judeţele Moldovei. Vezi aici despre ce sume este vorba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moldova, a doua regiune din ţară ca potenţial eolian după Dobrogea, este împânzită de mori de vânt doar pe hârtie. Din 2007, de când investitorii privaţi au amenajat primele instalaţii pentru măsurarea vitezei vântului, niciuna dintre firme nu a montat vreo turbină.

Zece firme, majoritatea cu acţionariat italian, au anunţat investiţii în parcuri eoliene în peste 20 de comune din judeţul Iaşi. Cea mai mare investiţie îi aparţine societăţii Celsa Team, care va ridica în judeţele Iaşi, Neamţ şi Vaslui 250 de turbine.  Cu o investiţie de 2 miliarde de euro, planul declarat este să dezvolte o putere egală cu cea produsă de reactorul de la Cernavodă, plan care s-a blocat în avize şi măsurători.

EXCLUSIV: Parc eolian de 20 de milioane de euro la Botoşani

Înstalaţie de măsurare a vântului, vandalizată

Un alt proiect aflat într-un stadiu avansat îi aparţine firmei ACK Paşcani, care intenţionează să construiască un parc eolian de 40 de megawaţi în comunele Scobinţi şi Târcovaci. Cu 60 de milioane de euro, firma va instala 16 turbine până anul viitor, dar abia este în stadiul obţinerii de avize.

„Am cumpărat 20 de hectare de teren şi am negociat cu fiecare propietar, ceea ce a durat foarte mult. Sunt şi foarte multe avize de obţinut care pot dura şi doi ani", a spus Ion Acatrinei, directorul general al ACK Paşcani.

Zeci de turbine vor fi instalate şi în comunele Ruginoasa, Andrieşeni, Cristeşti, Balş, Şcheia şi Ţibăneşti. Unul dintre cele mai mari proiecte din Moldova este în comuna Dumeşti, unde va fi construit un parc de peste 100 de Megawaţi, cu o investiţie de 150 de milioane de euro.

„Trebuia să se construiască un parc eolian de 103 Megawaţi, dar deocamdată sunt vorbe. A fost instalat un anemometru, dar nu se aude nimic de turbine", a spus Mihai Sabaiduc, primarul din Dumeşti. Un alt proiect promiţător este în comuna Şcheia, unde trebuie construit un parc eolian pe 400 de hectare.

„Firma a redus de la 21 de turbine la 8 turbine. Au pus un anemometru, care a fost distrus vineri seară", ne-a spus Titi Iacob, primarul din Şcheia. Al doilea judeţ ca potenţial din zona Moldovei este Vasluiul, unde Consiliul Judeţean a eliberat avize pentru înfiinţarea a 52 de parcuri eoline, care ar trebui să fie construite în 21 de comune. „Cei care încurcă iţele sunt cei de la Transelectrica, unitate care a pus condiţii mult prea dure pentru preluarea energiei", ne-a declarat Corneliu Bichineţ, vicepreşedintele CJ Vaslui.

Un alt investitor privat va începe lucrările la patru parcuri eoliene în comuna Fălciu, proiectul având o valoare de 500 de milioane de euro.

Şase parcuri eoliene promise în Suceava

Investitorii străini au început procedurile pentru construcţia a şase parcuri eoliene în localităţile sucevene Ciprian Porumbescu, Horodniceni şi Drăgoieşti, proiecte care sunt încă blocate în documentaţii, avize şi măsurători. Investitorii francezi care vor construi parcul de la Horodniceni spun că electricitatea produsă astfel ar putea alimenta un oraş cu peste 100.000 de locuitori.

„Investitorii vin săptămânal pentru a monitoriza măsurătorile. Prin noiembrie estimăm că vom primi autorizaţia de construcţie şi vor începe efectiv lucrările la parcul eolian", ne-a spus Neculai Florea, primarul comunei Horodniceni.

Parcul va număra 22 de turbine, cu o putere de 40 de megawaţi. Tot în faza de documentaţie se află şi celelalte patru proiecte ce vizează construirea parcurilor eoliene în localităţile Drăgoieşti, Capu Câmpului, Ilişeşti şi Ciprian Porumbescu.

În judeţul Neamţ sunt în derulare două proiecte care vizează construcţia de parcuri eoliene, în comunele Borca şi Făurei. Pornite de mai bine de un an, niciuna din cele două iniţiative nu s-a concretizat, aflându-se la stadiul obţinerii de avize.

Zeci de turbine, în avize

În Botoşani, afacerile cu energie verde au început să se dezvolte încă de anul trecut, cu investiţii de peste 100 de milioane de euro în parcuri eoliene în comunele Suliţa, Tudora, Dângeni şi Gorbăneşti.

„Patru parcuri sunt pe malul Prutului, în zona Mitoc, şi unul pe malul Siretului", a declarat omul de afaceri Valeriu Iftimie. Un alt om de afaceri, Mirel Manea, împreună cu doi parteneri italieni, a început deja să investească într-un parc eolian amenajat pe 38 de hectare în comuna Cândeşti, pe malul Siretului. Investiţia totală va fi de 18 milioane de euro şi constă în instalarea a cinci turbine eoliene cu o putere de 2 megawaţi pe oră, fiecare. 

Turbinele „aerisesc" pieţele imobiliare

În timp ce piaţa imobiliară este în cădere liberă, oamenii de afaceri au investit în producerea de energie verde. Mii de hectare de terenuri agricole au fost cumpărate sau concesionate în comunele din Moldova pentru construirea de parcuri eoliene.

Investiţiile private au revitalizat piaţa locală în condiţiile în care au creat locuri de muncă, au cumpărat terenuri la preţuri bune, plătesc taxe şi impozite locale la primării.

Bacăul are singura turbină eoliană din regiune

Dintre toate proiectele de construcţie a parcurilor eoliene din Moldova, singura turbină funcţională care produce energie verde este cea din comuna Pânceşti, judeţul Bacău. Are o putere instalată de 250 de kilowaţi şi a presupus o investiţie de 200.000 de euro, care îi aparţine omului de afaceri Vasile Chifani.

image

Singura turbină eoliană este la Bacău

„Dacă bate vântul tare atunci şi centrala produce energie. Eu sunt mulţumit că am ales locaţia potrivită şi turbina produce cea mai multă energie din ţară, la categoria de 250 de kilowaţi. Într-o lună poţi să câştigi şi 10.000 de lei, în alta mult mai puţin", a declarat Chifani.

42 de turbine eoliene, în documentaţii

Acesta vinde energia produsă către o firmă din Austria şi o transportă prin reţeaua E.On. Afaceristul mai primeşte şi de la statul român un certificat verde pentru fiecare megawat produs. În judeţul Bacău, urmează să fie amplasate centrale eoliene şi în comunele Stănişeşti, Odobeşti, Coloneşti, Răcăciuni, Parava, Motoşeni, Răchitoasa, Horgeşti şi Dealul Morii.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacău a emis avize pentru instalarea a 46 de turbine eoliene în comunele Filipeşti şi Izvorul Berheciului. La Filipeşti, investitorul vrea să realizeze un parc eolian cu 38 de turbine şi a concesionat de la Primărie 76 de hectare pentru 49 de ani.


„Contractul prevede că trebuie să plătească 100.000 de euro pe an, pentru teren. Sunt în fază avansată cu proiectul şi ar vrea ca de anul acesta să le monteze şi să le pună în funcţiune", ne-a declarat Ionel Ioan, viceprimarul comunei Filipeşti.

Mii de moldoveni au panouri solare

Programul guvernamental „Casa Verde" pentru valorificarea energiei solare a trezit un interes major în rândul persoanelor care s-au săturat să mai plătească energia electrică sau agentul termic din sistemul privat sau centralizat.


Peste 2.000 de persoane din toate judeţele Moldovei au solicitat finanţare în ultima sesiune a programului care s-a încheiat în luna ianuarie a acestui an. Din cele 444 de cereri de la Iaşi, majoritatea au fost depuse pentru montarea de panouri solare, urmate de cele pentru centrale pe peleţi şi pompe de căldură, fondurile accesate fiind de 2,6 milioane de lei.


Interes ridicat pentru instalarea de panouri solare a fost şi în judeţul Neamţ, unde 517 persoane şi-au depus dosarele pentru programul „Casa Verde", cele mai multe solicitări fiind înaintate de proprietarii de locuinţe şi de agenţii economici. Peste 350 de vasluieni au accesat acelaşi program, obţinând fonduri de 2,2 milioane de lei. Programul a fost luat cu asalt şi în Suceava şi Bacău, unde au fost înregistrate peste 500 de cereri. 


Prin acest program, se poate obţine o finanţare de până la 6.000 de lei pentru instalarea de panouri solare, 8.000 de lei pentru instalarea de pompe de căldură şi de 6.000 de lei pentru instalaţiile de producere a energiei termice pe bază de peleţi.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite