Inundaţii în judeţul Vaslui, după o rupere de nori. Peste 120 de gospodării din Bârlad sunt afectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SURSA FOTO ISU Vaslui
SURSA FOTO ISU Vaslui

Peste 120 de gospodării, subsoluri şi curţi au fost inundate, în urma precipitaţiilor abundente căzute în cursul nopţii de miercuri spre joi în municipiul Bârlad.

Conform informaţiilor transmise de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu toate efectivele, în sprijinul acestora fiind trimise şi echipaje de la Vaslui şi Huşi.

„În urma ploilor căzute în municipiul Bârlad, mai multe străzi, instituţii şi gospodării au fost afectate. În cursul nopţii, ISU 'Podul Înalt' al judeţului Vaslui a acţionat cu zece autospeciale, zece motopompe transportabile şi remorcabile, două motopompe de mare capacitate, trei ofiţeri şi peste 40 subofiţeri, pentru evacuarea apei şi înlăturarea efectelor inundaţiilor care au afectat peste 120 gospodării, subsoluri şi curţi din zonele joase ale municipiului Bârlad. Pompierii militari intervin şi acum pentru evacuarea apei din zona fostei fabrici de ulei", a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Marius Stanciu.

Trei localităţi din judeţul Vaslui s-au aflat sub avertizare Cod Roşu de fenomene meteorologice periculoase, valabilă până la ora 00.30. Au fost prognozate vijelii puternice, averse care au cumulat peste 50 l/mp, izolat grindină şi frecvente descărcări electrice.

Vă recomandăm şi:

Zeci de localităţi au fost afectate de furtunile din ultima zi FOTO

Acoperişul unui bloc smuls de furtună, la Galaţi. Copertina unei terase a ajuns pe firele de electricitate

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite