Moartea bizară a unui copil de un an în albia unui pârâu aproape secat. Declaraţiile mamei, confuze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forţele de ordine l-au găsit rapid pe Nicolas în albia pârâului din vecinătatea casei FOTO arhivă Adevărul
Forţele de ordine l-au găsit rapid pe Nicolas în albia pârâului din vecinătatea casei FOTO arhivă Adevărul

Anchetatorii au descoperit că o bună parte din declaraţiile date de părinţii copilului de un an şi două luni nu au nicio bază reală. Micuţul a fost găsit decedat într-un ochi de apă al unui pârâu aproape secat din apropierea casei unde locuiesc.

Decesul micuţului Nicolas, din satul vasluian Fruntişeni, rămâne în continuare un mister. Poliţiştii au început audierile în acest caz, iar singurul lucru cert este că declaraţiile de mama copilului de un an şi două luni  nu s-au confirmat.

Astfel, femeia spusese  că micuţul rămăsese nesupravegheat doar 15 minute, timp în care copilul care nu putea merge în picioare ar fi trebuit să se târască până la pârâu, unde a murit înecat. 

Şi aici anchetatorii se confruntă cu un lucru de neexplicat, cel puţin deocamdată. Pârâul respectiv este aproape secat, iar Nicolas s-ar fi înecat într-un ochi de apă, singurul, de altfel din zonă.  

Nu poate fi omis nici faptul că părinţii copilului nu au fost sinceri cu privire la ora dispariţiei acestuia la sosirea echipajelor de căutare şi salvare, astfel că aria de căutare a fost restrânsă. 

Copilul a fost descoperit de un poliţist care a verificat malul apei ce trece prin apropierea locuinţei acestora, fiind găsit sub un pod, în albia pârâului, la o distanţă destul de mare de casă.

Mai mult, unul dintre ceilalţi copii ai familiei Chirica a povestit că fratele lui mergea doar de-a buşilea şi reuşea să iasă doar până în pragul casei şi să-şi strige mama. Ţinând cont de toate acestea, este greu de crezut că, în 15 minute, aşa cum a povestit femeia, copilul de numai un an şi două luni ar fi putut parcurge cei aproximativ 400 de metri până în locul în care a fost descoperit.

De asemenea, până la sosirea ambulanţei, manevrele de resuscitare au fost făcute de către salvatorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui dar, după cum povestesc martorii, copilaşul căpătase deja o culoare vineţie, semn că era decedat de ceva vreme.

De aceea, anchetatorii iau în calcul o perioadă mult mai lungă de timp de la dispariţia copilului şi până când au fost demarate căutările. Nu în ultimul rând, mama celui mic nu a sunat după ajutor la numărul de urgenţă, ci a ales să meargă pe jos, mai bine de un kilometru, până la postul de poliţie din comună, scrie Vremea Nouă.

În urma necropsiei s-a stabilit că micuţul a murit înecat şi nu prezenta semne de violenţă pe corp. Rămâne atunci întrebarea cum a ajuns la aproape jumătate de kilometru de casă, în albia pârâului, în condiţiile în care nu putea merge singur.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru moarte suspectă şi fac în continuare cercetări pentru a afla cu exactitate cum s-a petrecut tragicul eveniment.    

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Un copil de numai un an a traversat Marea Mediterană fără părinţi. „A înfruntat valurile singur”

Drama copiilor rămaşi în grija bunicilor. „O văd pe mama o dată pe an. O sun când îmi este prea dor“

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite