Moş Crăciun a venit mai devreme la prichindeii de la Grădiniţa 7 din Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din dorinţa de a face un gest pentru cei care au prea puţin, Clubul Rotaract Vaslui a organizat o nouă ediţie a campaniei „Moşule ce darnic esti!“, odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă.

Rotaractienii şi-au unit eforturile şi au ajutat Grădiniţa numărul 7, structură a liceului „Ştefan Procopiu“ din Vaslui. Micuţii au primit cadouri constând în felurite dulciuri, jucării, fiecare la cerinţa lor.

„Doamna eductoare Mihaela Hîncu, la solicitarea noastră, a antrenat copiii să-i scrie Moşului, cerându-i ceea ce-şi doreau cu adevărat. Aşadar, fiecare copil i-a scris acestuia, visând măcar la o păpuşă sau la o maşinuţă. Moşul a venit personal şi le-a înmânat copilaşilor cuminţi darurile mult aşteptate“, ne-a declarat Anca Volocariu, preşedintele Clubului Rotaract Vaslui.

Această acţiune face parte dintr-o primă etapă a campaniei, urmând ca Asociaţia Club Rotaract Vaslui să vină în sprijinul şi altor familii nevoiaşe în perioada următoare.

Citeşte şi: 

„Fotografia, cultura în imagini“, proiect educativ organizat de clubul Rotaract

Lacul Mânjeşti, zonă ecologizată de Clubul „Rotaract“ Vaslui GALERIE FOTO

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite