Ofiţerul de la Penitenciarul Vaslui care a apărut în fotografii pornografice, cercetat pentru „folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul-şef Vasile Ponea, fotografiat complet gol în penitenciar
Comisarul-şef Vasile Ponea, fotografiat complet gol în penitenciar

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui au deschis dosar penal pe numele şefului de siguranţă din cadrul Penitenciarului Vaslui, comisarul şef Vasile Ponea, în urma apariţiei în mass media a fotografiilor cu acesta complet dezbrăcat în sala de forţă a unităţii şi a suspiciunilor că acesta întreţinea relaţii sexuale cu deţinuţi.

 Comisarul-şef Vasile Ponea, şeful Serviciului de Siguranţă din cadrul Penitenciarului Vaslui, este cercetat penal pentru „folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual”, după ce mai multe fotografii pornografice  au apărut joi în spaţiul public, existând suspiciunea că acestea ar fi fost realizate de un deţinut. Cercetările în acest caz au fost declanşate, vineri, în urma plângeri făcută de către conducerea penitenciarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui.

„La data de 30 ianuarie 2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a înregistrat în registrul de lucrări penale sesizarea formulată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, respectiv Penitenciarul Vaslui, cu privire la comiterea de către Ponea Vasile a infracţiunii de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual. În urma plângerii, urmează a se desfăşura cercetări sub aspectul faptei sesizată de către reprezentanţii Penitenciarului Vaslui”, a declarat procurorul Mihaela Mantu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

Anchetă internă la nivelul penitenciarului

Pe lângă ancheta procurorilor, Penitenciarul Vaslui a început propria anchetă internă, după apariţia fotografiilor şi a acuzaţiilor că şeful Serviciului de Siguranţă ar fi întreţinut relaţii sexuale cu deţinuţi.

"Ca urmare a informaţiilor difuzate în  data de 29.01.2015, ce fac referire la comportamentul imoral al unui angajat al Penitenciarului Vaslui, conducerea unităţii de detenţie a demarat, de urgenţă, o anchetă internă pentru a analiza toate aspectele semnalate în materialul de presă.
De asemenea, ţinând cont de gravitatea celor prezentate, a fost sesizat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui. Subliniem că Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate dezaprobă ferm şi nu tolerează comportamente care contravin prevederilor  Legii 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Codului deontologic al personalului din sistemul administraţiei penitenciare.", a precizat Nicolae Toma, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui.

Reprezentanţii Penitenciarului Vaslui au precizat că au luat legătura cu ofiţerul Vasile Ponea. Acesta urmează a fi audiat de comisia de disciplină, însă în prezent se află în concediu, spun surse, în Argentina. Vasile Ponea a plecat în concediu de odihnă, cu trei zile înainte ca fotografiile să apară în spaţiul public.

Vasile Ponea, şef la Penitenciarul Vaslui, surprins gol-puşcă în sala de forţă a închisorii

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite