Vaslui

articolul anterior articolul urmator

Ora Pământului serbată inedit la Bârlad. Stingeţi lumina, priviţi la aştri

0
29 Mar 2014 10:49:00
Autor: Sabina Ghiorghe
Ora Pământului serbată la Bârlad printr-o sesiune de observaţii astronomice în stradă FOTO Astroclub Perseus
Ora Pământului serbată la Bârlad printr-o sesiune de observaţii astronomice în stradă FOTO Astroclub Perseus

Deseară, toate luminile oraşului Bârlad se vor închide timp de o oră, cu ocazia celebrării „Ora Pământului” 2014. Bârlădenii vor putea participa la observaţii astronomice în stradă.

Pe 29 martie, de la ora 20.30, toată omenirea va sărbători în mod simbolic „Ora Pământului” (Earth Hour). Scopul evenimentului este acela de a conştientiza populaţia Terrei asupra impactului negativ pe care-l are asupra mediului din cauza consumului exagerat de resurse energetice.

Deseară, 29 martie,  în intervalul 20.00-21.30, Observatorul astronomic din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad  va organiza o sesiune de observaţii astronomie în stradă. Un telescop va fi montat în zona parcului Teatrului „V. I. Popa”, pe Bulevardul Republicii (vizavi de Romtelecom).

„Trebuie să menţionez faptul că Bârladul se numără printre puţinele oraşe din ţară care aniversează Ora Pământului în acest mod, organizând observaţii astronomice în stradă. Activitatea se va desfăşura numai dacă cerul va fi senin”, a declarat, pentru „Adevărul”, muzeograful Ciprian Vîntdevară, coordonatorul Observatorului şi Planetariului din Bârlad.

Mai mult, municipalitatea a decis să marcheze Ora Pământului. În acest context, timp de o oră, între 20.30-21.30, se va închide iluminatul public.

WWF Australia a organizat prima ediţie a evenimentului în data de 31 martie 2007, la Sydney, când două milioane de case şi sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră. În 2008, 50 de milioane de oameni au ales să celebreze Earth Hour, iar în 2010 - 4.500 de oraşe din 128 de ţări. În prezent, comunitatea de susţinători Earth Hour a atins 2 miliarde de oameni, din peste 7.000 de oraşe, din peste 152 de ţări.


 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările