Petrecere de majorat, oprită de poliţişti. Sărbătoritul şi invitaţii s-au ales cu amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
covid actiune prevenire politisti vaslui

Poliţiştii şi jandarmii din judeţul Vaslui au continuat activităţile pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară în contextul pandemiei Covid-19.

În noaptea de 28/29 noiembrie a.c., începând cu ora 23.50, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Bârlad şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui au sistat derularea unei petrecere de majorat, organizat într-un spaţiu privat închis, de pe strada Republicii din municipiul Bârlad. Gălăgia făcută de petrecăreţi i-a determinat pe vecini să se sesizeze Poliţia.

”Organizatorul evenimentului, precum şi participanţii identificaţi că nu respectau măsurile individuale de protecţie (10 persoane) au fost sancţionaţi contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi ale Legii 61/1991 (republicată) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

În ultimele zile, poliţiştii şi jandarmii vasluieni au efectuat mai multe acţiuni, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, pieţele, târgurile, restaurantele şi terasele, precum şi mijloacele destinate transportului de persoane.

În cadrul acţiunilor de control, au fost verificate peste 170 de societăţi comerciale/persoane fizice autorizate, peste 270 de mijloace de transport persoane şi au fost legitimate peste 2170 de persoane.
Echipele de control au depistat peste 260 de persoane care nu au respectat măsurile de protecţie individuală, acestea fiind sancţionate cu amenzi în cuantum de peste 30.000 lei. Totodată, poliţiştii au depistat şi 60 de persoane care nu au respectat interdicţiile privind deplasarea sau libera circulaţie, fiind aplicate sancţiuni în valoare de 32.000 lei.
 

Vă mai recomandăm şi:

Cum explică un medic cauzele înmulţirii cazurilor de COVID-19. „Pe parcursul internării vă veţi pozitiva“

O tânără doctoriţă, ucisă de COVID-19. Unde s-a stins medicul  

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite