Poliţist reţinut de DIICOT după ce ar fi presat o tânără să-şi retragă plângerea  împotriva unui coleg acuzat de şantaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţul Vaslui a fost reţinut de DIICOT şi urmează a fi prezentat judecătorilor Tribunalului Vaslui cu propunerea de arestare preventivă, fiind acuzat de favorizarea infractorului.

UPDATE: Tribunalul Vaslui a respins propunerea de arestare dispunând plasarea sub control judiciar a poliţistului acuzat de favorizarea infractorului. Judecătorii au impus acestuia o serie de obligaţii. El nu are voie săcomunice cu poliţistul acuzat de şantaj şi martorii din dosar şi nici să exercite profesia de poliţist, până la finalizarea anchetei. De asemenea, agentul are interdicţia de a părăsi judeţul Vaslui.

Ştire iniţială: Potrivit procurorilor DIICOT Vaslui, în cursul lunii noiembrie 2019, un poliţist din cadrul Postului de Poliţie Vultureşti, ar fi intervenit pe lângă tânără care are calitate de persoană vătămată într-un dosar de şantaj să îşi schimbe declaraţiile care vizau un poliţist arestat de DIICOT într-o altă cauză. 

”În contextul în care în alt dosar, aflat pe rolul DIICOT – BT Vaslui şi în care se efectuează acte de urmărire penală de lucrători din cadrul D.G.A. – S.J.A. Vaslui, privind un alt lucrător de poliţie, faţă de care au fost luate măsuri preventive, inculpatul a determinat o persoană vătămată să revină asupra declaraţiilor iniţiale, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală cu privire la persoana arestată şi pentru îngreunarea cercetărilor în respectiva cauză”, au precizat procurorii DIICOT Vaslui.

Urmare a schimbării declaraţiilor persoanei vătămate, poliţistul acuzat de şantaj a scăpat de măsura arestului preventiv, fiind plasat în arest la domiciliu. 

Procurorii DIICOT au dispus reţinerea pentru 24 de ore a poliţistului acuzat că a îndemnat persoana vătămată să-şi schimbe declaraţia în favoarea colegului său, urmând ca astăzi să fie prezentat Tribunalului Vaslui cu propunerea de arestare preventivă. 

Cine este agentul pentru care a intervenit poliţistul din Vultureşti

Agentului Nicu Mocanu ridicat în luna noiembrie de procurorii DIICOT, pentru că şi-ar fi şantajat fosta iubită, a fost inculpat în două dosare penale, însă în amândouă a scăpat cu pedepse extrem de blânde, bucurându-se de clemenţa magistraţilor: două condamnări cu amânarea aplicării pedepsei. 

Nicu Mocanu s-a ales cu primul dosar penal în 2014, când a fost prins de un echipaj rutier conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. A refuzat să i se recolteze probe biologice, astfel că a fost pus sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. În 2015, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, fiind dispusă amânarea aplicării pedepsei de 1 an, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. 

Poliţistul a sfidat însă clemenţa, continuând să aibă un comportament nedemn de calitatea pe care o avea. Astfel, în 2015 a fost implicat într-un scandal de proporţii ce a avut loc în noaptea de Sfântul Valentin la un club din localitatea Ţibăneşti, judeţul Iaşi. Pe 10 mai 2019, magistraţii Judecătoriei Iaşi au stabilit în sarcina poliţistului Nicu Mocanu pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. Poliţistul a scăpat de acuzaţiile de lovire, după ce şi-a convins victimele să-şi retragă plângerile. Şi în cel de-al doilea dosar s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite