Pompieri certaţi de proprietari în timpul unei intervenţii la Bârlad: „Nu aşa se face domne!” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ISU Vaslui
ISU Vaslui

Un incendiu puternic a cuprins, duminică după-amiază, şase locuinţe şi anexe ale acestora din Bârlad, judeţul Vaslui. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale. Intervenţia acestora a fost deficitară întrucât casele sunt aproape lipite. Salvatorii au avut probleme şi cu victimele, care se plângeau că focul nu este stins cum trebuie.

În urma incendiului, trei persoane au suferit atacuri de panică, iar în total au fost afectate 18 persoane.

Localnic: Uitaţi, domnule, cartier Deal, 5 maşini, 3 maşini, 7 pompieri se învârt în cerc.

O casă s-a aprins de la o candelă uitată aprinsă. În zonă, locuinţele erau construite una lângă cealaltă, iar flăcările s-au extins imediat. În momentul în care au ajuns pompierii ardeau cu flacără mare mai multe imobile.

Localnic: Ai grijă! Băi! Adu apă aici! Aici, aici! Băi, adu apă aici, băi! Băi, lăsaţi acolo şi veniţi să stingeţi focul aici.

În toiul interveniţiei, localnicii au găsit de cuviinţă să se plângă de randamentul pompierilor.

Localnic: Daţi, mă, în spate, mă, unde e flacăra, mă! În spate, mă! Doamne, Maica Domnului! Daţi în spate unde-i flacăra, frate! Băi, da ce... da şi ăştia nu sunt în stare să deschidă o poartă.

Localnic: Cum să nu ţip? Da unde-s maşinile? Unde sunt banii noştri pe care îi plătim pentru pompieri? Dar nu aşa se face, domne! Scapi de sub control tot cartierul!, conform Digi24.

Incendiul a fost stins după 4 ore, iar în total aproximativ 600 de metri pătraţi au ars. Cele şase case nu mai pot fi locuite.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite