Primarul Vasluiului s-a consultat cu Sfatul Seniorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, la iniţiativa primarului municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, acesta s-a întâlnit şi cu vârstnicii din oraş pentru a stabili priorităţile din 2012 înainte de a aproba bugetul pentru acest an.

La debutul discuţiilor, primarul a făcut expunerea surselor de venituri pentru municipiul Vaslui, evidențiind faptul că nu majorarea taxelor și impozitelor locale a fost sursa creșterii veniturilor anuale, ci atragerea de fonduri.

Cu privire la modernizarea orașului, s-au făcut referiri la cele 5 proiecte cu finanțare europeană, din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, dar și la cele cu finanțare locală, de interes pentru comunitatea noastră, pentru care se numără Cimitirul „Eternitatea" și 3 cartiere ale orașului; Ana Ipătescu, Zimbrului și ICIL.

În anul 2012, Primăria Vaslui dorește inițierea unor alte proiecte care vizează serviciile sociale, respectiv un centru geriatric și un spital municipal, ambele obiective fiind absolut necesare unui municipiu reședință de județ, considerate prioritare și de către locuitorii orașului.

Lucrările la obiectivul Piața Vidin vor demara în această primăvară, o preocupare a municipalității fiind asigurarea surselor financiare, dar și a unor locații temporare corespunzătoare pentru agenții economici care își desfășoară deocamdată activitatea în actualul spațiu al pieței.

O altă problemă de actualitate o reprezintă realizarea unor prospecțiuni pentru exploatarea surselor de apă subterană ale municipiului Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite