Remedii naturiste pentru un stomac sănătos. Cum pot fi rezolvate problemele gastrice folosind elemente din natură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aciditatea gastrică, durerile ascuţite în zona stomacului, simplul disconfort gastric sunt câteva dintre simptomele pe care le acuză tot mai mulţi oameni. Tentaţia de a apela la dulăpiorul cu medicamente este mare. Înainte de a lua o pastilă e bine să te gândeşti la alte remedii

Orice medic specialist ar spune că pentru a avea un stomac sănătos trebuie să ţinem cont de igiena alimentaţiei. Asta presupune câteva reguli simple. Mai întâi de toate să consumăm alimente proaspete şi corect preparate, să respectăm cantinatea şi calitatea produselor. La fel de important este să păstrăm orarul meselor cu cele trei mese principlale şi două gustări. Este important ca din alimentaţia zilnică să nu lipsească fructele şi legumele proaspete, precum şi hidratarea corespunzătoare (minimum doi litri de lichid pe zi).
Când arsurile stomacale devin sâcâitoare medicamentele pot fi înlocuite cu succes cu câteva elemente care se află în bucătăria oricărei gospodine.

Remedii din bucătărie

- Cel mai întâlnit remediu este bicarbonatul. O linguriă de bicarbonat de sodiu alimentar înghiţit ca atare sau diluat într-o ceşcuţă cu apă, e un leac eficient şi rapid.

- O linguriţă de argilă albă dizolvată în puţină apă, luată înainte de masă are efect de pansament gastric.

- Un tratament pe care mulţi l-au încercat şi spun că e eficient este oţetul de mere nefiltrat, înghiţit înainte de mese. Acesta ajută la o digestie eficientă.

- Cicoarea are efect antiarsură şi poate fi consumată ca atare sau preparată precum cafeaua.

Ceaiul, cel mai sigur medicament

- Menta susţine o bună digestie şi contribuie la buna funcţionare a tractului intestinal.

- Eucaliptul susţine sănătatea aparatuui respirator şi a celui digestiv.

- Roiniţa - ajută la buna funcţionare a stomacului şi intestinelor

- Amestecul dintre mai multe plante (gălbenele, mentă, muşeţel, troscot, frunze păpădie, coada şoricelului, fructe de fenicul şi frunze de roiniţă) poate fi folosit în cure de 6-8 săptămâni pentru afecţiuni precum ulcerul gastro-duodenal, gastrită hiperacidă, reflux gastro-biliar.

Igiena alimentaţiei

Pacientul care manifestă simptome specifice afecţiunilor din spectrul digestiv trebuie să schimbe radical stilul de viaţă, să elimine factorii nocivi, să identifice ce era greşit în stilul de viaţă şi alimentaţie înainte de îmbolnăvire. Recomandările dr. Anamaria Iulian, nutriţionistul copiilor, sunt un bun reper:

 • înainte de fiecare masă, păstrati-vă cateva minute pentru a vă linişti si relaxa;
 • nu purtaţi discuţii in contradictoriu cu ceilalţi comeseni şi nici la telefonul mobil;
 • mestecaţi lent şi bine, astfel veţi avea posibilitatea de a savura pe deplin gustul mâncării, deoarece aceasta va veni în contact cu toate papilele linguale gustative;
 • înghiţiţi încet şi facţi mici pauze după fiecare 3-4 înghiţituri, pentru a preveni aerofagia („înghiţirea” de aer, ce vă umple stomacul în locul alimentelor);
 • nu consumaţi apă in timpul meselor sau imediat după masă, deoarece aceasta modifică pH-ul sucurilor digestive, lăsând alimentele în bună parte nedigerate;
 • respectaţi numărul de cel puţin trei mese în cursul unei zile – 3 mese şi două gustări – şi nu săriţi peste micul dejun, acesta este obligatoriu;
 • ultima masă a zilei trebuie luată cu cel putin 3-4 ore înainte de culcare, pentru a avea un program optim de somn;
 • după mesele bogate trebuie evitată pozişia culcat, cel puţin o ora. În acest fel sunt prevenite tulburările digestive asociate unei hernii hiatale potenţiale (alunecarea unei porţiuni de stomac din abdomen în torace, prin hiatusul esofagian al diafragmului – muşchiul despărţitor situat intre torace si abdomen);
 • după mese, nu este indicat efortul fizic sau intelectual, un repaus de ~ 30 minute impunându-se.
 • evitaţi alimentele bogate in aditivi şi conservanşi, adaosurile pentru gust şi aromele nenaturale, ce diminuează activitatea si eficacitatea sistemului imunitar. Alimentaţia cât mai naturală, preparată prin metodele clasice de fierbere sau coacere, fără grăsimi sau potenţiatoare de gust, este cea mai bună alegere.
 • consumaţi fructe şi legume proaspete în cantitaţi cât mai mari;
 • unii specialişti susţin că fructele se pot consuma la o oră distanţă de celelalte mese şi se pot asocia doar intre ele sau cu legumele, evitându-se astfel fenomenele de balonareş
 • consumaţi nuci, seminţe de dovleac, migdale, fistic – seminţe în general neprelucrate termic – sunt bune si seminţele din cotoarele de mere si pere sau miezul sâmburilor de caise;

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite