Vaslui

articolul anterior articolul urmator

Scandal cu focuri de armă la o secţie de votare din Vaslui

0
27 May 2019 11:47:54
Autor: Simona Voicu

Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui a făcut uz de armă pentru a linişti un grup de scandalagii la o secţie de votare din comuna Banca.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Vaslui, în apropierea secţiei de votare a izbucnit un conflict între un grup de persoane şi paznicul imobilului unde era amenajată secţia de votare. Între aceştia exista un conflict mai vechi, iar duminică seara a degenerat. 

Pentru a scăpa de furia adversarilor, paznicul a intrat să se adăpostească în interiorul secţiei de votare, unde se afla şi un poliţist. Grupul de scandalagii au încercat să pătrundă în secţia de votare, au aruncat cu sticle şi cu pietre spărgând geamurile. 

Poliţistul a fost nevoit să tragă un foc de armă în plan vertical pentru a linişti scandalagii. În urma altercaţiilor, poliţistul a fost şi el rănit, fiind transportat la spital pentru îngrijiri.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ultraj, tulburarea liniştii şi ordinii publice, respectiv loviri şi alte violenţe.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările