Tânăr călcat de tren în Gara Bârlad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Mitu (31 de ani), din localitatea vasluiană Perieni, a fost acroşat de un tren în Gara Bârlad. Bărbatul a decedat în ambulanţa care-l transporta spre o clinică din Iaşi.

Incidentul s-a petrecut marţi seara, 25 martie, în jurul orei 20.00. Trenul Regio 6315, ruta Tecuci – Iaşi, l-a acroşat pe tânăr la ieşirea din Gara Bârlad. Bărbatul era întins între cele două căi ferate cu capul orientat către calea pe care circula trenul.

„Poliţiştii Transporturi Feroviare Bârlad au constatat că bărbatul se afla între două fire de cale ferată şi a fost lovit în jurul capului. Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 19.59”, a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de poliţie al Judeţului Vaslui.

Mecanicul de locomotovă le-a declarat anchetatorilor că a văzut trupul bărbatului întins între firele de cale ferată, dar nu a reuşit să frâneze în timp util.
Un echipaj de ambulanţă l-a transportat la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad şi după stabilizare l-au transferat la un spital ieşean. Victima sângera abundent în zona capului şi a decedat în ambulanţă.

Cadavrul a fost dus la morga din cadrul spitalului bârlădean pentru efectuarea necropsiei.
Anchetatorii nu iau în calcul posibilitatea sinuciderii. Cel mai probabil, tânărul a căzut ori i s-a făcut rău în timp ce se deplasa prin zonă.

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite