Tineri bârlădeni anchetaţi penal pentru viol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri din municipiul Bârlad, ambii de 18 ani, sunt anchetaţi de poliţişti după ce, pe numele lor, a fost depusă o plângere potrivit căreia în noaptea de 21 spre 22 aprilie, anul acesta, ar fi violat o adolescentă de 16 ani pe care au şi batut-o.

Din primele cercetări rezultate după audierea victimei, violul s-ar fi petrecut noaptea după ce fata s-ar fi întâlnit cu cei doi băieţi pe stradă şi ar fi acceptat să meargă la domiciliul unuia dintre ei.

Victima le-a mai spus poliţiştilor că în apartamentul respectiv, cei doi tineri au început să o lovească cu bestialitate, să o dea cu capul de pereţi, după care au violat-o şi au suspus-o unor perversiuni sexuale.

Fata a reuşit să ajungă acasă a doua zi şi a povestit totul mamei sale care a depus plângere la Poliţie.

„Pacienta a fost internată în unitatea noastră în intervalul 22-28 aprilie. Era în șoc traumatic și prezenta multiple leziuni. În timpul spitalizării, a beneficiat de consult multidisciplinar", a declarat Gabriela Daniș, directorul medical al Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman" din Bârlad.

Cu toate că cei doi tineri neagă că ar fi obligat-o pe fată să întreţină relaţii sexuale cu ei, poliţiştii au deschis pe numele lor dosare de cercetare penală. „Au fost identificați cei doi tineri și pe numele lor a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal“, a declarat Mihaela Ştraub, purătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite