Un caz de violenţă în familie ieşit din comun: 9 copii maltrataţi de tatăl tiran. „Victimele aruncau bileţele vecinilor prin care cereau ajutor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Un bărbat de 41 de ani, din localitatea vasluiană Pochidia, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de violenţă în familie. Victime: soţia (31 ani) şi cei nouă copii, inclusiv un bebeluş de un an.

Cazul de la Pochidia este unul tulburător. ”Avem de a face cu un tată cu comportament tiranic, pe care nu îl interesa decât confortul său”, au precizat specialiştii care au intervenit în acest caz, după ce pe 29 iunie un apel la 112 anunţa o agresiune în familia cu nouă copii. 

Iniţial, a fost sesizat faptul că mama şi cea mai mare dintre fiice, o adolescentă de 15 ani, au fost agresate de tată. Copila Ulterior, la sosirea Poliţiei s-a constatat că şi alţi trei copii prezintă urme de violenţă. În urma cercetărilor, s-a constatat că cel mai mic dintre copii, o fetiţă de un an, şi fraţii în vârstă de 4, respectiv 7 ani fuseseră bătuţi de către tată cu câteva zile înainte.

„Cu ocazia cercetărilor efectuate, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Bârlad au stabilit că în data de 28 iunie a.c., pe fondul consumului de alcool, persoana bănuită de comiterea faptei sesizate, şi-a agresat fiica minoră, lovind-o în mod repetat cu o curea, şi ulterior şi soţia, atunci când aceasta a încercat să îl oprească. În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, s-a constatat că în data de 25 iunie a.c., bărbatul ar fi agresat şi alţi 3 copii ai săi, cu vârste cuprinse între 1 şi 7 ani. Trei dintre persoanele vătămate au necesitat acordarea de 2-3 zile de îngrijiri medicale iar o a patra a necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Mama şi cei nouă copii au fost internaţi într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui. Mărturiile copiilor sunt tulburătoare. Aceştia au relatat că se culcau şi se trezeau cu frica în sân, pentru că tatăl reacţiona violent invocând cele mai banale motive: că nu-i place mâncarea, că-i prea rece sau prea caldă, că vorbesc prea tare copiii sau plâng etc.

În mai multe rânduri, copiii au încercat să ceară ajutorul vecinilor însă şi aceştia se temeau de bărbatul violent. ”Victimele aruncau bileţele, peste gard, vecinilor prin care cereau ajutor sau li se cerea să sune la 112. De multe ori, în timpul exercitării actelor de violenţă, pentru a nu fi auziţi când copiii plângeau, agresorul dădea muzica la maximum în locuinţă”, au precizat reprezentanţii DGASPC. 

Toţi cei nouă copii şi mama lor au fost incluşi într-un program de de consiliere psihologică. Împotriva agresorului a fost emis un ordin de restricţie, astăzi, 2 iulie, Judecătoria Bârlad dispunând arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite