Centru social din Huşi pus sub carantină după ce 76 de beneficiari şi angajaţi au fost confirmaţi COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui a decis sâmbătă să pună sub carantină Centrul de Abilitare şi Reabilitare pentru Persoana Adultă cu Dizabilităţi din muncipiul Huşi după ce la instituţie, au fost confirmate 76 de cazuri COVID-19.

Potrivit autorităţilor, ancheta epidemiologică în acest caz a fost declanşată după ce un beneficiar a ajuns la spitalul din Huşi, în data de 1 august, prezentând simptomatologie tipică pentru infecţie COVID-19, iar a doua zi a decedat.  

Autorităţile sanitare au dispus recoltarea de probe de la cei 65 de angajaţi şi 71 de beneficiari (de pe acelaşi palier cu primul caz), iar în urma prelucrării acestora, s-a stabilit că  28 de angajaţi şi 48 de beneficiari sunt infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. 

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vaslui întrunit în ședință extraordinară a hotărât sâmbătă, 8 august, instituirea măsurii de carantină pentru o perioadă de 16 zile, pentru Centrul de Abilitare şi Reabilitare pentru Persoana Adultă cu Dizabilităţi din municipiul Huşi.

Pentru a limita extinderea focarului, autorităţile au dispus mai multe măsuri. Astfel, persoanele depistate pozitive, beneficiari şi angajaţi, vor rămâne ȋn centru. Ele vor fi evaluate clinic de medicul infecţionist şi medicul pneumolog de la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” Huşi, precum şi de medicul de familie care are pe listele de capitaţie beneficiarii. După evaluare, se va stabili forma de boală pe care aceştia o prezintă şi se va decide care persoane necesită internare ȋn Spitalul Municipal de Urgenţă “Elena Beldiman” Bârlad - spital suport COVID-19. Beneficiarii şi angajaţii care nu vor necesita spitalizare vor primi tratament indicat de echipa de medici evaluatori şi vor fi monitorizaţi zilnic de medicul de familie. Beneficiarii pozitivi vor fi izolaţi pe un singur palier, ȋncepând cu etajul 3 şi toate ȋngrijirile necesare vor fi acordate de către angajaţii depistaţi pozitivi şi care sunt asimptomatici.

Beneficiarii negativi vor fi izolaţi ȋncepând cu etajul 1 şi toate ȋngrijirile necesare vor fi acordate de către angajaţii care  au  test cu rezultat negativ. Personalul va rămâne la locul de muncă pentru o perioadă de 16 zile; această perioadă de timp poate varia în funcţie de evoluţia focarului. Şeful de centru va stabili necesarul de personal care va acorda ȋngrijiri tuturor beneficiarilor şi va comunica către Direcţia de Sănătate Publică lista acestora şi sectorul ȋn care aceştia ȋşi vor desfăşura activitatea.  Direcţia de Sănătate Publică Vaslui va efectua anchetele epidemiologice pentru fiecare angajat şi va stabili măsurile care se vor lua pentru fiecare membru de familie al fiecărui angajat.

De asemenea, se va evalua stocul de echipamente de protecţie, materiale de curăţenie, dezinfectanţi şi acesta se va completa cu cantităţile necesare. În plus, autoritpăţile, au solicitat angajaţilor respectarea cu stricteţe a regulilor de curăţenie şi dezinfecţie!

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite