Un terapeut al Protecţiei Copilului şi un cunoscut antrenor de fitness, acuzaţi de  relaţii sexuale cu o fată de 14 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un angajat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, fiul unui om de afaceri din Bârlad, şi un antrenor de fitness sunt acuzaţi că au profitat de naivitatea unei fete instituţionalizate pe care au convins-o să le îndeplinească fanteziile sexuale.

UPDATE ”Vă comunicăm la instituţia noastră a ajuns şi cea de-a doua plângere penală. În cauză, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu minor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Surse neoficiale susţin că fratele antrenorului de fitness, acuzat de relaţii sexuale cu minora de 14 ani, lucrează în cadrul Poliţiei Bârlad.

ŞTIRE INIŢIALĂ Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui au precizat că au primit o plângere în luna decembrie 2019. În document, erau sesizate infracţiuni la viaţa sexuală în care presupus făptuitor ar fi antrenorul unei săli de fitness din Bârlad, acolo unde adolescenta avea abonament. Inexplicabil, până în prezent, cercetările nu au evoluat foarte mult, minora de 14 ani nefiind  audiată de poliţişti nici până la aceasta dată. 

Copila în vârstă de 14 ani este elevă în clasa a VIII-a, iar într-o primă fază a povestit unui educator despre aventurile sale sexuale cu antrenorul de fitness, ulterior pe parcursul discuţiei relatând şi despre faptul că a întreţinut relaţii sexuale şi cu unul dintre angajaţii dintr-un centru al DGASPC Vaslui, un terapeut ocupaţional. Acesta deşi nu îşi desfăşura activitatea în centru unde este instituţionalizată minora, ar fi convins-o să întreţină relaţii sexuale cu el într-un hotel din Bârlad.  

Angajatul acuzat că ar fi profitat de naivitatea minorei instituţionalizate este fiul unui cunoscut om de afaceri din Bârlad. Potrivit reprezentanţilor DGASPC Vaslui, până la finalizarea anchetei a fost, terapeutul acuzat a fost transferat într-un alt centru unde nu interacţionează cu copii. 

„Minora a relatat educatorului, care de îndată a anunţat psihologul şi potrivit, procedurilor a fost s-a realizat şedinţa de caz, în urma căreia am şi sesizat Poliţia. Angajatul acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu minora este terapeut ocupaţional într-un alt centru din cadrul complexului, decât cel unde este aceasta instituţionalizată. La nivelul DGASPC a fost demarată ancheta disciplinară şi până la finalizarea acesteia, salariatul a fost transferat într-un centru unde nu interacţionează cu minori”, a precizat Irina Câmpeanu, purtător de cuvânt al DGASPC Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite