Înregistrare video cu un tată care-şi bate copiii cu bestialitate. Mesajul copilelor maltratate: „Vrem la Casa de copii. Salvaţi-ne de tată”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halmaga Ghorghe, tatăl bătăuş
Halmaga Ghorghe, tatăl bătăuş

Caz şocant în localitatea vasluiană Iana, unde două surori de 14, respectiv 15 ani, şi frăţiorul lor de numai 5 ani, au trecut prin momente cumplite generate de propriul tată. În timp ce-şi loveşte fetele cu palmele şi picioarele, le ameninţă cu moartea: „Vaco, vreau să-ţi las semne pe faţă, îţi dau de te omor”.

O copilă de numai 14 ani a avut puterea să filmeze momentele de coşmar prin care este nevoită să treacă alături de fraţii ei. A fost lovită cu piciorul în faţă de propriul tată în timp ce filma, apoi a fost forţată de acesta să caute pe calculator şi să salveze pozele cu mama „în ţâţele goale”. Imaginile înregistrate i-au şocat pe anchetatorii care au deschis cercetări împotriva tatălui violent.

Rănit în orgoliul propriu că soţia a deschis acţiune de divorţ, apoi a plecat la muncă în Italia, un tată din comuna vasluiană Iana şi-a revărsat furia asupra celor două fiice adolescente, în prezenţa băieţelului de numai 5 ani. Gheorghe Halmaga, de 40 de ani, aflat sub influenţa alcoolului, le-a bătut pe cele două adolescente până la desfigurare. În timp ce o lovea pe una dintre copile, cealaltă filma tot ce se întâmplă în casă. Când a considerat că prima a fost pedepsită suficient a trecut la „altoirea” celeilalte.

„Tu m-ai despărţit de mă-ta, vaco. Îţi dau de te omor, te adorm acuşi. Nu mai sunt tatăl tău, la cămin cu tine!”, a spus bărbatul printre multe înjurături şi lovituri crunte.

Incidentul s-a petrecut de Sfântul Gheorghe şi cei trei fraţi s-au prezentat cu înregistrarea la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Copilului Abuzat, Neglijat şi Exploatat (CPRU-CANE) Bârlad, unde au fost internaţi pe loc. Copilele au cerut ajutorul autorităţilor şi au solicitat insistent să fie luate de lângă tată.

Mama celor trei copii munceşte de un an în Italia şi înainte de sărbătorile pascale a venit acasă pentru a-şi vedea copiii şi a divorţa de soţ. Bărbatul şi-a revărsat furia asupra copiilor, considerând că are drept de viaţă şi de moarte asupra lor.

„Am preluat copiii şi i-am inclus într-un program de recuperare şi susţinere psihologică. Dezvăluirea lor e legată de revolta şi furia faţă de tată, dar şi de sentimentul de abandon legat de mamă”, a declarat, pentru „Adevărul”, psihologul Ionel Brătianu, de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite