Până acum, Maricel Enache era cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. De loc din localitatea Chirceşti, Enache se face viconvat de producerea accidentului din seara zilei de 5 iulie, în urma căruia şapte persoane, inclusiv fata lui de 15 ani şi un nepot de-al său de 17 ani, au ajuns la spital. Oamenii legii au stabilit că bărbatul a condus sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce rezultatul testulului cu alcooltestul a arătat că aceasta avea 0,46 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.
Tragicul accident a avut loc pe DN 24 în afara localităţii vasluiene Codăeşti. Maricel Enache, şoferul unei Dacia Logan în care se mai aflau fiica sa de 15 ani şi un nepot de 17 ani, s-a urcat băut la volan şi, din cauza vitezei, a pătruns pe sens opus, deşi din faţă venea un alt autoturism, marca Alfa Romeo, în care se aflau cinci persoane. Niciunul dintre cei doi şoferi nu a mai avut timp să evite impactul, iar cele două maşini s-au ciocnit frontal. Impactul a fost atât de puternic, încât unul dintre pasagerii aflaţi în Alfa Romeo, o femeie în vârstă de 64 de ani, a ajuns lângă şofer. Persoana decedată este soţul femeii, în vârstă de 68 de ani, care a pierdut lupta cu viaţa în ciuda tuturor eforturilor depuse de medicii ieşeni.
Acum, Maricel Enache va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă, iar pedeapsa pe care o riscă este închisoarea de la 5 la 15 ani.
Citeşte şi:
Accident mortal în Vaslui: un bărbat a murit, după ce a fost acroşat de o motocicletă
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate