11 condamnaţi într-un dosar de contrabandă cu ţigări. Unii, la închisoare, alţii, la muncă în folosul comunităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma unui proces început în primăvara anului trecut, prima instanţă i-a condamnat pe toţi cei 11 inculpaţi din dosar.

11 persoane trimise în judecată în 2017 pentru contrabandă cu ţigări şi complicitate la contrabandă au fost condamnate miercuri, 11 octombrie, de către magistraţii Judecătoriei Şimleu Silvaniei. Patru dintre inculpaţi au primit pedepse cu executare, iar ceilalţi, cu suspendare sub supraveghere.

Potrivit anchetatorilor, inculpaţii erau constituiţi într-o grupare infracţională organizată în sistem piramidal, al cărei lider era un bărbat de 46 de ani, din Zalău, faptele fiind comise în perioada 2014-2016. Acesta se aproviziona din judeţele Maramureş şi Satu Mare cu ţigări produse în Ucraina, după care le transporta, atât direct, cât şi prin intermediari, în Zalău. De aici, marfa era comercializată mai departe, fie la consumatorii finali, fie la revânzători nu doar în reşedinţa de judeţ, ci şi în localităţile Sîg, Horoatu Crasnei, Hida sau Mirşid. Un pachet cumpărat din judeţele vecine cu circa 3-4 lei era vândut către consumatorului final cu 9-10 lei, după ce fiecare dintre cei implicaţi în reţeaua de distribuţie îşi adăuga propriul comision.

Cercetările au stabilit că între 2014 şi 2016, cei 11 au comercializat pe raza judeţului Sălaj circa 15.000 de pachete de ţigări de contrabandă, prejudiciind, astfel, bugetul statului cu circa 25.000 de euro.
Judecătorii şimleuani i-au trimis după gratii pe patru dintre inculpaţi, printre care şi presupusul lider al grupării. De altfel, el este şi cel care a primit pedeapsa cea mai mare: 7 ani, 3 luni şi 26 de zile, întrucât a comis faptele în stare de recidivă postcondamnatorie. Ceilalţi trei vor sta în detenţie între 2 ani şi 11 luni şi 5 ani şi 3 luni.
În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii pentru care prima instanţă a dispus pedepse cu suspendare sub supraveghere, aceştia au fost obligaţi, de asemenea, să muncească 60-90 de zile în folosul comunităţii, fie în cadrul primăriilor din localităţile de domiciliu, fie la biserică.

Pe linie civilă, magistraţii din Şimleu le-a impus celor 11 inculpaţi să achite circa 25.000 de euro către Finanţe, bani reprezentând contravaloarea taxelor vamale, a accizei, TVA-ului şi impozitului pe venit aferent. Soluţia poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Dosarul a fost instrumentat de către poliţiştii Serviciului de Investigatii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului Şimleu.

Citiţi şi:

Verdict usturător în dosarul contrabandistei care era cât pe ce să omoare un poliţist. Ce pedeapsă i-au aplicat judecătorii

Jaf sub ameninţarea cuţitului la o sală de jocuri de noroc. Poliţiştii îl caută pe autor

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite