70 de ani de la „Capcana de la Tămădău“. Firul evenimentelor, reconstituit de Corneliu Coposu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fruntaşii PNŢ, arestaţi la Tămădău FOTO Arhivă Marin Pop
Fruntaşii PNŢ, arestaţi la Tămădău FOTO Arhivă Marin Pop

În 14 iulie 2017 se împlinesc 70 de ani de la evenimentul care a rămas în istorie sub denumirea „Capcana de la Tămădău“, când liderii PNŢ au fost arestaţi.

Înscenarea de la Tămădău a constituit o etapă din planul de comunizare a României, elaborat în secret la Moscova, eveniment la care a participat şi liderul comunist Ana Pauker. După cum susţine istoricul Marin Pop, de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, planul prevedea, în mare, câştigarea de către comunişti şi forţelor politice satelite a alegerilor parlamentare şi prin aceasta legitimarea guvernului pro-comunist condus de Petru Groza în faţa Occidentului. Şi asta, chiar cu preţul desfiinţării partidelor politice democratice şi abolirea monarhiei, ultimul bastion democratic al României, care a căzut la 30 decembrie 1947, prin abdicarea forţată a Regelui Mihai.

În spatele operaţiunii au stat reprezentanţii Siguranţei Statului, infiltrată şi condusă de agenţi sovietici, ale căror scenarii au dus la arestarea liderilor Partidului Naţional Ţărănesc şi desfiinţarea formaţiunii politice. "Fruntaşii politici naţional-ţărănişti arestaţi la Tămădău au fost acuzaţi de trădare de patrie. În realitate, membri marcanţi ai PNŢ, în frunte cu Ion Mihalache, la iniţiativa lui Iuliu Maniu, au încercat să părăsească clandestin ţara, pentru a forma un guvern românesc în exil, după model polonez, cu scopul de a informa Occidentul asupra ororilor ce se petreceau în ţară, care se îndrepta cu paşi repezi spre un regim comunist totalitar", susţine Marin Pop, într-un articol publicat în revista "Caiete Silvane".

image

Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu FOTO Arhivă Marin Pop

Potrivit acestuia, în urma falsificării alegerilor parlamentare din 18 noiembrie 1946 şi crearea unui Parlament aservit, la fel cum era şi guvernul în fruntea căruia se afla Petru Groza, comuniştii căutau diverse motive pentru a desfiinţa partidele istorice (PNŢ, PNL şi PSD-Titel Petrescu), care le încurcau planurile de instalare a dictaturii. În paralel, fruntaşii PNŢ - partid ce număra în 1947, conform lui Corneliu Coposu, peste 2 milioane de membri - căutau soluţii pentru a contracara măsurile tot mai represive ale comuniştilor. Aceştia, în numele luptei antifasciste, arestau pe toţi cei care se împotriveau noului regim.

"După cum afirma Corneliu Coposu, ideea de a trimite o parte a conducerii PNŢ în străinătate i-a aparţinut lui Iuliu Maniu şi ea a prins contur la începutul lunii mai 1947, când Maniu, însoţit de Corneliu şi Arlette Coposu, s-au deplasat la Dobreşti, pentru a-l convinge pe Ion Mihalache de importanţa misiunii", explică Marin Pop. Coposu a fost ţinut departe de toate aceste pregătiri, fiind trimis, în calitate de secretar general adjunct al PNŢ  şi al organizaţiei provinciale din Transilvania şi Banat, într-un turneu politic în Ardeal pentru a convoca organizaţiile judeţene la o şedinţă a Comitetului Executiv.

Obligat să dea declaraţii

Totuşi, el a fost obligat de către organele statului să dea o serie de declaraţii pe durata anchetei, cu privire la cursul evenimentelor din zilele premergătoare înscenării de la Tămădău. "Conform tacticii generalizate de acum, după ce i-au arestat pe liderii naţional-ţărănişti, comuniştii căutau şi motive pentru aşa-zisul proces al «marii trădări naţionale». Ironia sorţii a făcut ca Iuliu Maniu să fie acuzat de către ocupantul sovietic şi acoliţii săi de trădare de patrie", subliniază istoricul sălăjean.

Acesta a descoperit în Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, un document care conţinea transcrierea unei discuţii înregistrate de Securitate în care Coposu îi povestea lui Cornel Radocea aspecte inedite privind "Capcana de la Tămădău". După eliberarea din temniţă, Seniorul a reconstituit filmul evenimentelor, discutând cu fiecare dintre cei care au supravieţuit şi se aflau în ţară sau a primit informaţii chiar în puşcărie. "Era ferm convins că dacă Iuliu Maniu nu l-ar fi ţinut departe de eveniment şi dacă nu era trimis cu munca de partid în Ardeal, în calitatea sa de secretar general adjunct al PNŢ şi al organizaţiei provinciale a PNŢ din Transilvania, ar fi reuşit să-şi dea seama de capcana care se punea la cale", afirmă Marin Pop.

Filmul evenimentelor, în documentele Securităţii

Redăm mai jos un fragment din discuţia pe care Corneliu Coposu a purtat-o la el acasă cu prietenul său, Cornel Radocea, în 7 februarie 1978, la două zile după ce se împliniseră 25 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu:

"Această acţiune a început la 1 Mai 1947, când Maniu, care vedea foarte clar desfăşurarea situaţiei politice, pentru că nu era obscurantist. Situaţia P.N.Ţ. era cam aşa în aprilie 1947: după alegeri exista un parlament care funcţiona şi nu prea, deputaţii P.N.Ţ. admişi de guvern nu participau la dezbaterile parlamentului, în sânul P.N.Ţ. se strecurase un curent «stângist» care se concretiza prin acţiunile lui Zane, Nestor Badea, care căutau o colaborare cu comuniştii şi căutau să imprime ideologiei partidului vechea doctrină romantică elaborată de Madgearu, care prezenta mişcarea ţărănistă ca un curent socialist, adept al luptei de clasă. «C» îşi aminteşte că în 1947 de Paşte a discutat cu Maniu situaţia care era destul de critică. Atunci Maniu era în posesia unei scrisori dată de şeful misiunii militare americane în care se arată că: «deşi chestiunea românească stă la inima conducerii americane, datorită situaţiei internaţionale confuze, datorită intereselor urgente care antrenează S.U.A. în anumite atitudini nu este de actualitate imediată şi că pentru S.U.A. este vital în primul rând asigurarea spatelui în Asia şi problema primordială care se impune guvernului american este problema coreeană, apoi problema vietnameză şi în al treilea rând cea a răsăritului european».

«C» afirmă în concluzie că americanii îl puneau în gardă pe Maniu că o vreme destul de îndelungată nu se poate conta pe sprijinul lor şi că trebuie să se găsească formule de prelungire până când chestiunea României intră la ordinea lor de zi. Această perspectivă nu era deloc încântătoare pentru Maniu, mai ales că era bătrân şi adoptase teza «nonşalanţei americane», lucru pe care l-a făcut în mod consecvent. Maniu şi-a manifestat această nonşalanţă prin nişte memorii foarte dure, în care-i acuza pe americani că şi-au încălcat angajamentul. La aceste acuzaţii americanii au sărit ca proştii, dar englezii mai diplomaţi au răspuns că nu este vorba de abandonare sau de o încălcare a angajamentului, ci numai de o amânare, determinată de oportunitatea politică de moment.

iuliu maniu

Iuliu Maniu, în timpul procesului pus la cale de comunişti FOTO Arhivă Marin Pop

Deci în această perioadă Maniu a început să tragă de timp, deoarece în acea perioadă tragerea timpului şi tergiversarea nu erau împotriva americanilor la acea oră, ci împotriva ruşilor.

Concomitent cu tergiversarea, Maniu acţiona în sensul bruscării notei şi să determine o revizuire a conceptului american pentru a se urgenta soluţionarea «problemei spinoase din răsăritul Europei», care de fapt era insolubilă, pentru că existau nişte angajamente scrise, de care Maniu ştia, dar nu le socotea eterne. «C» precizează că Maniu nu avea naivitatea să creadă că vor veni americanii să ne salveze, dar cunoscându-i a ales calea bruscării pentru a-i determina să-şi revizuiască atitudinea, deşi mai ştia că această bruscare nu are şanse de reuşită.

«C» îşi mai aminteşte că de Paştele lui 1947 Maniu prevăzuse perspectiva unei internări într-un lagăr de ostateci din URSS, deşi nu s-a gândit atunci la procesul din România care i se va face şi nici la puşcărie.
În legătură cu afacerea Tămădău «C» arată că şi sub ocupaţia nemţească americanii le-au promis sprijin în formarea unui guvern în exil. Ei s-au ţinut de cuvânt şi i-au pregătit lui Maniu plecarea, trebuia să meargă în Turcia etc.

Pilotul avionului era Matei Ghica Cantacuzino şi a venit cu avionul, care a aterizat pe moşia lui Oancea. El şi cu Maniu s-au dus acolo împinşi de alţii, dar Maniu s-a hotărât să nu mai meargă. Reiese că i s-au pregătit lui Maniu mai multe încercări de a fi scos din ţară, printre care una din Braşov, dar a renunţat, fiind pregătit să suporte consecinţele rămânerii în ţară, deoarece considera că este mai important ca ţara să ştie că are un şef aici, deşi el (Maniu) considera că este important totuşi să plece cineva în străinătate din conducătorii P.N.Ţ., dar acea persoană trebuie să aibe prestigiul de a handicapa orgoliile celor plecaţi dincolo. Maniu l-a determinat pe Mihalache, fost ministru, fost şef de partid, reprezentantul celui mai popular curent politic din România pentru a pleca în străinătate. Se conta deci pe Mihalache, care prin prezenţa lui în străinătate se va asigura o unificare a tuturor acţiunilor disparate a acestor grupuri şi de influenţare a cercurilor politice occidentale.

Aşa că s-a început o încercare de a-l convinge pe Mihalache, lucru greu, deoarece acesta era complexat de faptul că nu cunoştea nici-o limbă străină, din punct de vedere psihic era «un om al gliei». În afară de asta instrucţia lui Mihalache era deficitară deoarece se reducea la urmarea unei şcoli normale. Maniu a încercat cu insistenţele sale care te ameţeau să-l convingă pe Mihalache să plece în străinătate.

După ce l-a înduplecat, Maniu a trecut la completarea echipei, gândindu-se la Dinu, Romiţi Boilă, Penescu. Maniu s-a mai gândit să-l trimită şi pe Ilie, care era «un om de suflet» şi pentru că stătea ascuns a scăpat din ghiarele comuniştilor.

«C» relatează cu lux de amănunte cum a fost convins Penescu, cum acesta s-a oferit să sprijine acţiunea, bazându-se pe faptul că fiind o vreme ministru de Interne a băgat oamenii săi în toate domeniile, etc. Chiar de a doua zi, Penescu, plin de zel dar şi de «prostie» a chemat la el patru oameni, unul neidentificat şi cert este că unul din ei a informat serviciul secret. Cele trei persoane au fost: comandorul Mocanu, comandorul Coroiu Marin şi comandorul Anton.

image

Coposu, urmărit de Securitate FOTO Arhivă Marin Pop

«C» relatează că se tergiversa plecarea în străinătate, deoarece nu erau mijloace, se ajunsese în luna iulie şi nu aveau nici-o speranţă. La un moment dat în cercul fiului lui Haţieganu a apărut un tânăr doctor din Constanţa, care s-a recomandat Gafenco. Acesta a spus că nu se va mai întoarce la Constanţa, deoarece va fugi în străinătate, împreună cu un milionar şi cu fratele acestuia care era actor. Avea totul pus la punct, dispunea şi de mijloacele necesare: (avion, pilot etc.). Haţieganu i-a vorbit lui Maniu de această ocazie. «C» îi acuză pe toţi că nu au verificat identitatea lui Gafenco, care nu era nici doctor, nici nu era din Constanţa, ci era doar un informator strecurat printre ei, care le-a făcut oferta respectivă, cunoscându-se intenţia lor de a fugi.
Discuţia este întreruptă de Bobiţă, care le oferă ceva de băut. Ea le recomandă să deschidă un radio în timp ce discută, ca în cazul în care există microfoane în casă să nu fie înţeleşi. «C» îi explică surorii sale că nu este nevoie, deoarece discută încet. Bobiţă arată că dacă au microfon, acesta se află băgat în telefon, ori telefonul se află în altă cameră.

«C» continuă să dea amănunte despre Tămădău, cum ar fi informaţiile pe care le-a obţinut Maniu de la generalul Negrescu, care l-a pus la curent cu avioanele disponibile, cu aviatorii în care se poate avea încredere (am mai dat aceste aspecte – nota Securităţii).

«C» îi atrage atenţia că în afacerea Tămădău trebuie să fie foarte atent cum îl înfăţişează pe Maniu, recomandându-i să facă în aşa fel încât să nu se înţeleagă că Maniu era un ramolit care a participat la «o farsă puerilă detestabilă şi de condamnat» şi să accentueze rolul lui Haţieganu şi al lui Romulus Boilă (nepotul lui Maniu) care l-au indus în eroare, deoarece el nu-şi putea suspecta nepotul în persoana lui R. Boilă şi pe fiul prietenului său, Haţieganu că sunt «agenţi care marşează la înscenare».
Musafirul ştie că Maniu trebuie prezentat în cartea sa în aşa fel încât să iasă în evidenţă patriotismul lui Maniu, buna lui credinţă.
«C» regretă şi acum că Maniu l-a ţinut departe de afacerea Tămădău, deoarece are certitudinea că ar fi avut capacitatea să sesizeze că a fost cusută cu aţă albă (s.n.) […]”.

Cota: ACNSAS, Fond Informativ, dosar I 149.087, vol. 21, f. 36-41

Vă mai recomandăm:

Cum a dispărut fără urmă arhiva lui Iuliu Maniu. „Din unele documente ţigăncile îşi făceau cornete pentru seminţe“

Despre patriotism şi neorevizionism în corespondenţa lui Corneliu Coposu cu Ion Raţiu şi Vasile Măcărescu. Ce credea „Seniorul“ despre atitudinea maghiarilor

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite