A început sesiunea a doua a examenului de bacalaureat. Peste 600 de candidaţi, înscrişi în Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doar cel mult 70 de candidaţi susţin şi probele orale
Doar cel mult 70 de candidaţi susţin şi probele orale

Dacă, iniţial, pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat erau înscrişi 598 de candidaţi, examenele de corigenţă, din prima parte a lunii august, au crescut numărul ”clienţilor” bacalaureatului de toamnă cu încă 46.

644 de absolvenţi de liceu din Sălaj s-au înscris pentru a susţine examenul de bacalaureat în cea de-a doua sesiune din acest an, programată pentru perioada 18 august - 4 septembrie. Dintre aceştia, doar aproximativ 70 participă pentru prima dată la acest examen (în principal absolvenţii de anul acesta care au avut corigenţe şi care nu s-au putut prezenta la prima sesiune) şi vor susţine, săptămâna aceasta, probele de evaluare a competenţelor, ceilalţi urmând să participe doar la probele scrise nepromovate la încercările anterioare.


La prima probă orală, care a  început luni, 18 august, proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, sunt înscrişi, în Sălaj, potrivit informaţiilor primite de la inspectorul şcolar general Maria Pop, 66 de candidaţi. La proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă s-au înscris 28 de candidaţi, iar la cea de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, ce începe în 19 august, sunt 70, dintre care 59 vor susţine proba din limba engleză, trei din franceză, iar opt din germană. La proba de evaluare a competenţelor digitale, ce va începe joi, 21 august, sunt aşteptaţi 68 de candidaţi.


Probele scrise încep luni, 25 august, cu limba şi literatura română proba la care s-au înscris 363 de candidaţi. Marţi, 26 august, va avea loc proba scrisă la limba maternă, ce va fi susţinută în Sălaj de 48 de candidaţi, iar miercuri, 27 august, va avea loc proba la alegere, pentru care s-au înscris 364 de candidaţi, majoritatea urmând să susţină această probă la matematică.


Ultima probă din această sesiune, cea obligatorie a profilului, va avea loc în 29 august şi va avea, conform înscrierilor, 351 de candidaţi.


Probele se desfăşoară în trei centre de examen, şi anume la Colegiul Tehnic Alesandru Papiu Ilarian Zalău, unde vor da bacalaureatul, în total, 349 de candidaţi, la Colegiul Naţional Simion Bărnuţiu din Şimleu Silvaniei, cu 168 de candidaţi, şi la Liceul Teoretic Ion Agârbiceanu Jibou, cu 127 de candidaţi. Centru de evaluare va fi Colegiul Tehnic Alesandru Papiu Ilarian.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite