Adevărul despre bicarbonatul de sodiu. Beneficiile, dar şi riscurile fatale ale prafului din bucătărie considerat medicament universal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Supradozarea cu bicarbonat de sodiu poate fi fatală
Supradozarea cu bicarbonat de sodiu poate fi fatală

Mediul online este asaltat, în ultima perioadă, de sute de articole care vorbesc despre beneficiile fantastice ale banalului bicarbonat de sodiu, folosit în mod tradiţional la prepararea prăjiturilor. Medicii atrag atenţie că o parte dintre aceste beneficii sunt simple mituri şi că se ignoră efectele adverse ale compusului.

Considerat panaceu universal de către unii, spunându-se că ar vindeca inclusiv cancerul, catalogat drept yE” de către organismele UE, care l-au interzis din produsele din carne, cum sunt mititeii, bicarbonatul de sodiu este o substanţă cel puţin controversată.

Bicarbonatul de sodiu (NaHCO3) este, din punct de vedere chimic, o sare acidă şi a devenit „vedetă” în ultimii ani, când diverşi „cercetători” l-au indicat drept o alternativă la chimioterapia folosite pentru tratarea cancerului. Folosirea bicarbonatului în medicină nu este, însă, o găselniţă recentă, compusul fiind utilizat la prepararea unor medicamente cu secole în urmă.

„Pe vremea când medicamentele erau preparate de farmacist, pe baza unei reţete precise, compusul avea o destul de largă întrebuinţare. Bicarbonatul a fost cunoscut dintotdeauna ca un excelent pansament gastric, datorită capacităţii sale de a neutraliza secreţiile acide din stomac. Având în vedere că este puternic alcalinizant, era folosit şi în dermatologie, una dintre cele mai frecvente utilizări fiind în tratarea micozelor bucale, prin gargară cu soluţie cuu bicarbonat, care schimba pH-ul gurii”, explică medicul internist Marius Călinici.

Medicul spune că, în timp, s-a observat că, alături de efectele benefice, există şi unele inconveniente ale folosirii bicarbonatului, aşa că, treptat, el a fost înlocuit cu medicamente cu rol alcalinizant. Principalul inconvenient este riscul de supradozare, facilitat de faptul că bicarbonatul nu este considerat medicament, ci aliment, iar acest risc poate deveni chiar letal. ”Organismul uman are capacitatea de a se adapta atât la aciditate, cât şi la alcalinizare. Reacţia organismului de adaptare la alcalinizarea puternică este vasodilataţia cerebrală, care duce la edem cerebral, de aici putându-se ajunge, în unele cazuri, chiar la deces”, avertizează Călinici.


Primul semn că bicarbonatul consumat în exces, ”cu linguriţa”, dă efecte adverse, este umflarea feţei, specifică persoanelor care regurg frecvent la acest pansament grafic mai cu seamă după ce depăşesc limita la consumul de alcool.

„Ce trebuie să înţelegem este că bicarbonatul de sodiu nu este făcut pentru tratament. El trebuie evitat, mai ales acum, când sunt medicamente eficiente care produc aceeaşi alcalinizare, fără risc de supradozaj”, spune medicul.

Alcalinizarea, profund dăunătoare

Medicul se declară sceptic şi în privinţa succesului cu care s-ar putea folosi bicarbonatul de sodiu în tratarea afecţiunilor maligne, ”schemele de tratament” mizând pe creşterea pH-ului organismului, adică pe alcalinizarea lui, în ideea că organism cu un pH mai mare nu este prielnic dezvoltării celulelor canceroase. ”Se tot vorbeşte despre aceste diete alcaline. Ei bine, viaţa se desfăşoară în mediu acid, nu în mediu alcalin. pH-ul unui organism, este, în medie, 7,42. Se poate supravieţui fără probleme la un pH mult mai acid, chiar până la 6,7, dar un pH prea alcalin, să spunem de 7,6, nu benefic. Alcalinizările sunt, prin urmare, profund dăunătoare”, subliniază Marius Călinici.

Locul bicarbonatului de sodiu este în bucătărie

Potrivit medicului, bicarbonatul poate fi folosit, fără probleme, în bucătărie. Ocazional. ”Bicarbonatul de sodiu nu este toxic. El se poate folosi fără probleme pentru a obţine aluaturi şi blaturi pufoase, la mititei - unde chiar nu înţeleg de ce au interzis cei de la UE folosirea lui. Dar consumat ca medicament, prezintă risc însemnat de supradozare şi, de aici, risc de deces”, explică el.
 

Mai puteţi citi:

Secretele alimentaţiei sănătoase şi cât trebuie să mâncăm ca să evităm bombele calorice. Nutriţioniştii explică ce conţine un meniu sănătos

Cinci semne care îţi spun că faci accident vascular cerebral. Simptomele care trebuie să te trimită la spital

Zece semne că faci infarct. Simptomele care îţi pot salva viaţa

Lista neagră a motivelor pentru care tinerii fac infarct - cum sa îţi aperi inima. Cardiolog: „Un fumător miroase a mort”

Cât de sănătos este laptele? Ce este fals şi ce este real din noile teorii despre efectele nocive ale laptelui, un aliment controversat - explicaţii medicale

Adevăratele motive pentru care ne creşte colesterolul. Dezvăluirile unui doctor: „O enzimă-duşman e cea care ne face rău“

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite