ADMITERE 2013 Top 3 cele mai bune licee din Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai mulţi olimpici, cei mai mulţi absolvenţi care au trecut cu brio de bacalaureat, cele mai mari medii de admitere. Sunt doar câteva dintre criteriile care poziţionează trei licee din Sălaj în topul celor mai bune instituţii de acest nivel din judeţ, top realizat cu sprijinul Inspectoratului Şcolar.

Nu mai este o surpriză pentru nimeni că locul I în topul celor mai bune licee din judeţ este adjudecat, şi în acest an, de Colegiul Naţional „Silvania” din Zalău, desemnat în anii trecuţi drept unul dintre cele mai bune colegii din Transilvania şi din ţară. Cea mai bună clasare într-un top naţional a avut-o în 2011, când a ocupat locul 2 pe ţară într-un clasament făcut după media de la bacalaureat şi de la admitere şi după rezultatele la olimpiade. Directorul colegiului, Vasile Bulgărean, spune că punctul de plecare pentru aceste rezultate remarcabile este faptul că aici vin cei mai buni copii din judeţ. „Este şi o tradiţie ca CNS să aibă an de an rezultatele cele mai bune, aşa că există o anumită presiune pe elevi şi pe profesori pentru a obţine performanţă. Iar acest lucru este posibil când profesori buni şi serioşi se întâlnesc cu elevi foarte buni. Şi la noi asta se întâmplă”, punctează el.

Colegiul Naţional „Silvania” şcolarizează elevi la specializările mate – info (cu clase de bilingv şi intensiv), ştiinţe ale naturii şi filologie.



Cifrele ce definesc Colegiul Naţional „Silvania” Zalău:

- ultima medie de admitere în clasa a IX-a în 2012: 8,47
- procentul de promovare la bacalaureat în 2012: 99,63 la sută (un elev – eliminat din examen)
- număr de elevi repetenţi în 2012: 0
- număr de elevi olimpici: 44 (2008 – 2009), 45 (2009 – 2010), 48 (2010 – 2011), 50 (2011 – 2012), 57 (2012 – 2013)
-rezultate la olimpiade în 2012: etapa naţională: 5 premii I, 10 premii II, 10 premii III, 22 de menţiuni şi trei menţiuni speciale
- cazuri de violenţă înregistrate în 2012: 0

image




 

Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei, locul al II-lea în topul judeţean

Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” îşi păstrează poziţia a II-a, adjudecată şi în anii precedenţi, în topul celor mai bune licee din Sălaj. Cu o lungă tradiţie de păstrat, fiind cel mai vechi liceu din Nord-Vestul Transilvaniei, instituţia, înfiinţată în 1919, a dat de-a lungul timpului rezultate şi absolvenţi de excepţie. Unul dintre rezultatele cele mai importante sunt cele obţinute în 2004 de Constantin Nicolae Takacs, elev la vremea aceea în clasa a XII-a, care a reuşit, în acelaşi an, să obţină medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Chimie şi aceeaşi medialie şi la Olimpiada Internaţională de Chimie „Mendeleev”. Câţiva ani mai târziu, Cătălin Ţurcaş, în prezent student la Londra, a adus colegiului medalii internaţionale la matematică.

Directorul Ioan Costelaş spune că liceul adună ce mai buni elevi din zonă, motiv pentru care consideră că poate concura, de la egal la egal, cu colegiul de pe locul I. Colegiul din Şimleu pregăteşte elevi în specializări precum filologie, matematică  informatică, ştiinţe ale naturii şi tehnician în activităţi economice.

Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei în cifre:

- ultima medie de admitere în clasa a IX-a în 2012: 6,93
- procentul de promovare la bacalaureat în 2012: 88,43 la sută
- număr de elevi repetenţi în 2012: 2
- număr de elevi olimpici: 16 (2008 – 2009), 15 (2009 – 2010), 25 (2010 – 2011), 12 (2011 – 2012), 10 (2012 – 2013)
-rezultate la olimpiade în 2012: etapa naţională: un premiu
- cazuri de violenţă înregistrate în 2012: 2



 

image

Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai” din Zalău, formatorul de dascăli:

Locul al III-lea în topul nostru este ocupat de Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai” din Zalău, cunoscut în judeţ până nu demult ca şi Liceul Pedagogic. Este singurul liceu din judeţ care şcolarizează viitori învăţători şi educatoare. Cum este o profesie îmbrăţişată în special de fete, marea majoritate a elevilor liceului este dată de reprezentantele sexulului frumos şi studios şi de aici şi rezultatele. Directorul Codin Ciurean se declară mulţumit de rezultatele obţinute de elevii liceului în ultimii ani, atât la olimpiade, unde fetele de la profil pedagogic vin an de an cu premii de la etapa naţională la discipline psiho-pedagogice, cât şi la bacalaureat, unde procentul de promovare a fost în fiecare an mult peste media naţională.



Pe lângă clasa de pedagogic, liceul mai are şi clase de filologie în limbile română, engleză (intensiv), franceză (bilingv), germană (maternă) şi maghiară (maternă), dar şi clase de ştiinţe sociale.

Repere matematice pentru Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai” Zalău:

- ultima medie de admitere în clasa a IX-a în 2012: 6,40
- procentul de promovare la bacalaureat în 2012: 94,08 la sută
- număr de elevi repetenţi în 2012: 3
- număr de elevi olimpici: 4 (2008 – 2009), 8 (2009 – 2010), 7 (2010 – 2011), 14 (2011 – 2012), 12 (2012 – 2013)
-rezultate la olimpiade în 2012: etapa naţională: un premiu
- cazuri de violenţă înregistrate în 2012: 2

Citeşte şi Rezultate finale la Evaluarea Naţională în Sălaj: 23 de candidaţi au primit note mai mari după contestaţii

image

UPDATE Rezultate finale Evaluare Naţională 2013 Sălaj

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite