UPDATE La Aproximativ o oră după de "Adevărul" a scris despre cazurile de COVID-19 de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, Prefectura Sălaj a transmis un comunicat de presă în care precizează că, în urma anchetei epidemiologice s-a stabilit că în Secţia Interne a fost depistat un focar de infecţie. 14 persoane - 10 cadre medicale şi personal auxiliar, şi patru pacienţi - au fost depistaţi pozitiv.
ŞTIRE INIŢIALĂ
Mai multe cadre medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău au fost diagnosticate cu COVID-19. Informaţia a fost confirmată de către prefectul judeţului Sălaj, Virgil Ţurcaş, potrivit căruia este vorba despre şase angajaţi ai Secţiei Interne, mai precis patru asistente medicale şi doi medici.
Surse din cadrul celei mai mari unităţi spitaliceşti susţin, însă, că numărul celor infectaţi este mult mai mare şi că printre cei cu coronavirus se numără şi medici de pe Secţia Infecţioase şi Ortopedie. De asemenea, cel puţin două cadre medicale de la Infecţioase prezintă simptome COVID-19 şi au fost incluse pe lista de cazuti suspecte.
Conform ultimelor raportări ale autorităţilor, de la debutul pandemiei, în judeţul Sălaj au fost înregistrate 673 de îmbolnăviri, 23 dintre ele doar în ultimele 24 de ore. În prezent există 186 de cazuri active, dintre care 126 de pacienţi sunt spitalizaţi, iar 60 persoane cu test pozitiv se află la domiciliu, după ce au consimţit să se izoleze. Municipiul Zalău conduce în clasamentul pe judet, cu 105 cazuri active, cu 20 mai mult decât în urmă cu o zi. În carantină la domiciliu se află 529 de persoane.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate