Ambulanţă SMURD implicată într-un accident în timpul misiunii. Un paramedic a ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipajul de prim-ajutor se deplasa la un caz medical, când autoutilitara a fost lovită în plin de un şofer neatent.

O ambulanţă SMURD aparţinând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Porolissum" al judeţului Sălaj a fost implicată într-un accident rutier produs vineri, 28 iunie, în jurul orei 18, în localitatea Şimleu Silvaniei.
Autospeciala se deplasa la un caz medical, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, când a fost lovită de un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani. Potrivit poliţiştilor, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Naţional 1H, în localitatea Şimleu Silvaniei, şoferul nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga, a încălcat marcajul longitinal  continuu şi a intrat în coliziune cu ambulanţa.

În urma impactului, unul dintre paramedici a fost rănit uşor, fiind transportat la UPU SMURD Zalău pentru investigaţii suplimentare.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii continuă cercetările  pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment.

Citiţi şi:

Asistentă de pe Ambulanţă, rănită într-un accident. Un bătrân de 70 de ani a adormit la volan

Ambulanţă în misiune, implicată într-un accident. Pacienta a decedat, iar o asistentă medicală a fost rănită

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite