Angajări masive la Spitalul Judeţean. Se caută 22 de medici primari, specialişti şi rezidenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Judeţean are nevoie de medici FOTO Adevărul
Spitalul Judeţean are nevoie de medici FOTO Adevărul

Cel mai mare spital din judeţul Sălaj are nevoie urgentă de medici, în acest sens fiind scoase la concurs 22 de posturi în mai multe secţii.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a scos la concurs 22 de posturi de medici primari, specialişti şi rezidenţi. Astfel, se caută doi medici specialişti epidemiologi, unul în Compartimentul de prevenire şi control al infecţiilor nozocomiale şi un altul la Serviciul de management al calităţii serviciilor medicale, doi cardiologi, doi specialişti în medicină de urgenţă şi doi ATI-işti pentru UPU-SMURD, doi radiologi în Laboratorul de radiologie şi imagistică medicală, un neonatolog, un psihiatru, un pediatru, un chirurg cu competenţă în urologie, un neurolog pediatru, un anestezist pentru Secţia ATI, un oncolog şi un dermatovenerolog.

Lista este completată de patru posturi scoase la concurs pentru medicii rezidenţi. Potrivit reprezentanţilor SJU Zalău, unitatea are nevoie de un rezident în anul VI în specialitatea cardiologie, unul în anul V, pentru oncologie, şi de un altul, tot în anul V, în ATI.

Pentru a putea participa la concurs, candidaţii trebuie să facă dovadă că sunt apţi din punct de vedere fizic şi neuropsihic pentru exercitarea activităţii şi să achite o taxă de 150 de lei.

Vă mai recomandăm:

O asistentă medicală reuşeşte să schimbe mentalităţi în sistemul sanitar românesc: „În primul rând să nu faci rău“

Cum arată Ambulatoriul Spitalului Judeţean, după o investiţie de 8 milioane de lei - FOTO

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite