Bătaie cruntă într-o comunitate de romi. Mascaţii şi jandarmii, chemaţi să calmeze spiritele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe persoane au fost conduse la sediul poliţiei FOTO Arhivă
Mai multe persoane au fost conduse la sediul poliţiei FOTO Arhivă

Un scandal uriaş, încheiat cu rănirea unei persoane şi cu două dosare penale, a avut loc sâmbătă, într-o comunitate de romi din oraşul Jibou. A fost nevoie de intervenţia mascaţilor şi a jandarmilor pentru aplanarea conflictului.

Consumul de alcool a încins sâmbătă, 30 noiembrie, spiritele mai multor localnici dintr-o comunitate de romi din oraşul Jibou. Potrivit reprezentanţilor Poliţie Sălaj, oamenii legii au fost sesizaţi în jurul orei 15, prin apel la 112, cu privire la o agresiune comisă pe strada Stejarilor, din Jibou.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit că în agresiune au fost implicate 10 persoane, cu vârste cuprinse între 22 şi 60 de ani, două din Dobrin şi opt din Jibou. Una dintre ele a fost transportată la spital pentru investigaţii, iar alte şapte au fost conduse la sediul poliţiei.

Pentru aplanarea conflictului, în zonă au fost trimişi atât jandarmi, cât şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale.

"În cauză, poliţiştii au întocmit două dosare penale pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe şi au aplicat şapte sancţiuni contravenţionale la Legea 61/1991. Valoarea totală a sancţiunilor se ridică la 5.200 lei", a transmis IPJ Sălaj.

Citiţi şi:

VIDEO Agent de pază snopit în bătaie în miezul zilei. A încercat să se apere cu spray paralizant, dar a fost doborât cu un pumn

Om al străzii ucis într-o agresiune. Un adolescent i-a luat viaţa cu un ciob de sticlă

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite