Batalionul militar din Zalău primeşte drapelul de luptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La  Şimleu Silvaniei drapelul de luptă a fost înmânat în noiembrie 2011
La Şimleu Silvaniei drapelul de luptă a fost înmânat în noiembrie 2011

Batalionul 317 Sprijin Logistic "Voievodul Gelu" sau, altfel spus, unitatea militară din Zalău, va primi cel mai important element de identificare - drapelul de luptă. Decretul de acordare a însemnului, semnat de preşedintele Traian Băsescu, a fost publicat deja în Monitorul Oficial, însă ceremonia de înmânare a drapelului va avea loc, cel mai probabil, la începutul lunii mai.

Batalionul "Voievodul Gelu" din Zalău va avea în curând drapel de luptă. Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de acordare a acestui însemn, actul fiind publicat deja în Monitorul Oficial. "Este cel mai important element de identificare al unei unităţi militare. Noi nu am avut până acum drapel de luptă pentru că suntem o unitate relativ nouă - funcţionăm din 2005 . dar sunt unităţi mult mai vechi decât a noastră care nu au. Contează şi felul în care sunt îndeplinite misiunile", ne-a explicat semnificaţia acestui eveniment purtătorul de cuvânt al unităţii, maiorul Ştefan Constantinescu.

El spune că, cel mai probabil, festivitate de înmânare va avea loc fie în 30 aprilie, când este Ziua Forţelor Terestre, fie în 1 mai, când se împlinesc şapte ani de la înfiinţarea unităţii. "Trebuie mai întâi emis un ordin de către ministrul Apărării", precizează maiorul.


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite