Bebeluş de opt luni, rănit grav într-un incendiu. Mama a folosit benzină ca să facă foc în sobă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 20 de ani şi pruncul său de doar opt luni au suferit arsuri grave, în urma unui incendiu care le-a mistuit locuinţa.

O femeie în vârstă de 20 de ani din localitatea Moiad, judeţul Sălaj, se zbate între viaţă şi moarte, după ce în această dimineaţă a încercat să aprindă focul în sobă folosindu benzină, moment în care sticla în care se afla carburantul a explodat. Hainele femeii au fost cuprinse de flăcări, victima suferind arsuri de gradul II şi III pe 60 la sută din corp, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Porolissum" al judeţului Sălaj.

Focul s-a extins cu repeziciune, bebeluşul femeii, o fetiţă în vârstă de doar opt luni, suferind arsuri pe şase la sută din suprafaţa corporală.

La faţa locului au sosit trei echipaje de pompieri, care au stins incendiul şi au acordat primele îngrijiri celor două rănite. Atât mama, cât şi bebeluşul au fost transportaţi la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean Zalău, medicii de aici solicitând intervenţia elicopterului SMURD pentru transportarea victimelor la Spitalul de Arşi de la Bucureşti.

Vă mai recomandăm:

Tragedie în prima zi de Paşte! Un bătrân de 81 de ani a ars de viu în propria locuinţă

Incendiu devastator la anexa unei gospodării. Peste 100 de găini au ars de vii

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite