Cinci femei puternice care au făcut istorie. Regina care a asistat la execuţia mamei sale şi a răzbit ulterior în politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puternice şi abile, curajoase şi cu sânge albastru. Sunt doar câteva dintre calităţile pe care le au următoarele cinci femei ale căror nume şi fapte au rămas tipărite pentru totdeauna în filele istorie.

Femeia faraon

Fiică şi mireasă de faraon, Hatshepsut (circa 1507 î.Hr.-1458 î.Hr) a stat în umbra soţului său - suveranul egiptean Thutmes al II-lea, aşa cum se cuvenea pentru o femeie, până în 1479 î.Hr. După moartea lui, i-a revenit dificila misiune de a guverna în locul prea tânărului său fiu vitreg. Dacă iniţial s-a mulţumit cu funcţia de regentă, câţiva ani mai târziu, ea a preluat puterea supremă în stat, devenind prime femeie faraon din istoria Egiptului Antic.

hatshepsut

FOTO Pinterest.com

A condus Egiptul timp de aproape 20 de ani, iar pentru a-şi legitima poziţia de suveran atât în faţa poporului, cât şi a preoţilor, a purtat veşminte bărbăteşti şi barbă falsă. În acelaşi scop, Hatshepsut susţinea că are o relaţie specială cu zeii, ba chiar că unul o vizitase pe mama ei, când o purta în pântece, şi că îi vorbise. Înconjurată de administratori capabili, a dus o politica externă bazată în principal pe comerţ, încercând să stabilească noi rute comerciale către pieţele africane, precum regatul din Punt. Potrivit istoricilor, domnia sa a fost caracterizată prin pace şi prosperitate.

Asemeni altor faraoni ai Egiptului Antic, a construit morminte, temple, sarcofage şi obeliscuri, toate de o mare importanţă pentru istorici, întrucât conţineau scrieri care au ajutat a obţinerea de informaţii preţioase cu privire la perioada respectivă.

Regina care a transformat Anglia într-o mare putere maritimă

Urcând pe tronul Angliei, în 17 noiembrie 1558, după sora ei vitregă Maria Tudor, Elisabeta I devenea regină a unei ţări sfâşiată în interior de luptele dintre catolici şi protestanţi. Crescută între comploturi şi asasinate, martoră la execuţia mamei sale, Anne Boleyn, tânăra regină a fost nevoită se descurce în hăţişurile politicii. Pentru asta, a îmbinat cu succes mijloacele defunctei suverane cu diplomaţia şi cu înclinaţia spre politică, reuşind, astfel, ceea ce niciunul dintre predecesorii săi nu reuşise: o Anglie unită şi, implicit, mai puternică.

elisabeta 1

FOTO en.wikipedia.org

După încoronare, a confirmat Actul de Supremaţie şi Actul de Uniformitate, prin care regele era recunoscut ca suprem conducător în problemele ecleziastice şi prin care a consfinţit protestantismul drept religia oficială a statului englez.

Sprijinind în secret corsarii care atacau şi jefuiau navele străine, în special pe cele spaniole, a dar un noi impuls flotei comerciale. În urma victoriei navelor engleze, în 1588, în Canalul Mânecii, în faţa Invincibilei Armada a regelui spaniol Filip al II-lea, Anglia a devenit adevărata stăpână a mărilor.

Ţarina care a guvernat cu mână de fier

ecaterina a rusiei

FOTO www.biography.com

Sprijinită de armată, în iunie 1762, Ecaterina, soţia ţarului Petru al III-lea a dat o lovitură de stat, în urma căreia soţul său a fost detronat şi închis, iar ea a preluat puterea. Timp de peste trei decenii, Rusia a fost condusă de o femeie curajoasă, descrisă adesea drept un "despot luminat feminin", dar şi apreciată pentru actele umanitare şi generozitatea de care dădea dovadă.

Dacă în planul politicii interne nu a obţinut rezultante importante, a reuşit, în schimb, performanţe militare strălucite. Aşa se face că în timpul domniei ei, ca urmare a prăbuşirii monarhiei poloneze, Rusia a reuşit să anexeze imense teritorii în vest, care au asigurat expansiunea fără precedent a acestui imperiu.

Maria Tereza de Austria, patru decenii de domnie

A preluat coroana după moartea tatălul său, regele Carol a VI-lea, în 1740, graţie unui document pe care defunctul împărat îl elaborase cu aproape trei decenii înainte, pentru a garanta succesiunea femeilor din casa de Habsburg. Cum actul a fost contestat de unii suverani europeni, aceştia iniţiind chiar un lung război, începutul domniei Mariei Tereza a fost marcat de conflicte ce i-au ameninţat imperiul. Deşi nu a fost pregătită să preia, ea s-a dovedit extrem de capabilă. Graţie caracterului său pragmatic, a reuşit să diminueze pagubele provocate de ineficienţa generalilor, dovedind pricepere în ceea ce priveşte problemele militare.

maria teresa

FOTO www.biography.com

A condus timp de 40 de ani Sfântul Imperiu Roman, fiind considerată o femeie foarte puternică şi una dintre cele mai luminate minţi din Europa acelor vremuri. În timpul domniei sale, teritoriile habsburgilor au înflorit atât din punct de vedere economic, cât şi cultural.

Era victoriană

Devenită regină în iunie 1837, la mai puţin de o lună după ce a atins vârsta majoratului, Victoria de Hanovra s-a confuntat în primul deceniu al domniei sale cu o serie de probleme determinate de nemulţumirile populare, crizele parlamentare şi de veştile privind mişcările naţionale din alte state europene. Lipsită de experienţă, ea a găsit un bun şi înţelept sfătuitor în persoana soţului său, prinţul consort Albert.

regina victoria

FOTO www.itv.com

În timpul celor aproape 64 de ani de domnie, din dorinţa ei, puterea politică a monarhului s-a transferat tot mai mult spre popor. De asemenea, au fost emise acte care au lărgit baza economică şi socială a alegătorilor, a fost introdus votul secret şi cei care deţineau un imobil şi plăteau un impozit de minim 10 lire pe an au primit dreptul la vot.

La moartea ei, Anglia era o ţară prosperă, fiind fruntaşă la capitolul tehnologie şi dispunând de bogate posesiuni coloniale în Africa şi Asia.

Vă mai recomandăm:

Versuri secrete pe clopotele din bisericile din Sălaj. „Dacă interpretarea anului este corectă, clopotul datează de la 1514“

Povestea lui „Do-Re-Mi“. Cum sună cântecul care a condus la apariţia notelor muzicale

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite