Cinci premii internaţionale pentru olimpicii din Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentanţii Sălajului din lotul României FOTO Arhivă
Reprezentanţii Sălajului din lotul României FOTO Arhivă

Rezultatele excepţionale obţinute de elevii din Zalău la faza naţională a Olimpiadei de Limba şi literatura română au fost confirmate prin rezultate de excepţie obţinute şi la faza internaţională a competiţiei.

Cele trei olimpice de excepţie ale Sălajului, calificate în lotul ce a reprezentat România la Olimpiada Internaţională de Limbă, literatură şi spiritualitate românească, s-au întors ieri acasă cu nu mai puţin de cinci premii. Este vorba, în primul rând, despre Cristiana Petre, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Silvania” Zalău, care după locul I la etapa naţională, îşi adaugă acum la palmares şi premiul al III-lea şi premiul special al juriului la etapa internaţională.


Cu două distincţii s-a întors ieri, de la Oradea, unde s-a desfăşurat timp de mai multe zile competiţia, şi Ioana Pavel, elevă în clasa a X-a la acelaşi Colegiu Naţional „Silvania”. După premiul al III-lea câştigat de ea la ediţia de anul trecut a competiţiei internaţionale, Ioana a obţinut o menţiune şi un premiu special.

Elevi

Ioana Pavel a obţinut premiul al III-lea la ediţia de anul trecut a olimpiadei internaţionale


Cea de-a treia olimpică din Zalău în lotul naţional este Eliza Bob, elevă în clasa a VII-a la secţia germană de la Şcoala „Mihai Eminescu”, care a obţinut un premiu special.


Olimpicele din Sălaj au fost însoţite la Oradea de profesoara Clara Dan, care este şi profesoara de la clasă a Cristianei Petre, precum şi de inspectorul şcolar de specialitate Marcel Lucaciu, membru în Comisia Centrală a olimpiadei.


La competiţia de la Oradea au participat, pe lângă olimpicii din România, şi elevi din Serbia, Ucraina şi Republica Moldova.

Citeşte şi Fata pentru care limba română nu are capcane

Sǎlǎjeanca Alina Breje, premiatǎ pentru creativitate în Liban

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite