Concurs cu final neaşteptat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două dintre cele trei concursuri au avut loc săptămâna aceasta FOTO Adevărul
Două dintre cele trei concursuri au avut loc săptămâna aceasta FOTO Adevărul

Doar unul dintre cele trei concursuri organizate pentru desemnarea ocupanţilor funcţiilor de director medical, economic, respectiv de îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean şi-a atins scopul declarat.

Singurul director confirmat prin concurs este directorul economic, Elisabeta Ionescu. Aceasta a ocupat funcţia şi în mandatul precedent, fiind singurul candidat rămas în concurs pentru această funcţie, după ce un alt dosar depus a fost respins pe motiv că a fost incomplet.


Pentru funcţia de director medical, pentru care se înscriseseră în concurs trei medici - Majdik Vasile, actualul ocupant al funcţiei, Anamaria Matioc şi Gabriel Găvriluţ - se pare că niciunul dintre candidaţi nu a reuşit să treacă de prima probă, de verificare a cunoştinţelor de legislaţie specifică postului, probă desfăşurată marţi, 26 noiembrie.


În aceste condiţii, managerul Spitalului Judeţean, Laurenţiu Barna, ne-a declarat că Majdik Vasile va continua să îndeplinească, încă o lună, până la expirarea mandatului, funcţia de director medial. Dacă în acest interval nu se va reuşi organizarea unui nou concurs, va fi numit, ca interimar, un nou director medical.
Nici concursul pentru ocuparea funcţiei de director de îngrijiri medicale nu s-a concretizat în vreun fel. Singurul candidat înscris, actuala ocupantă a funcţiei, Ramona Marincaş, a decis, în ultimul moment, să îşi retragă dosarul. Ea va continua să îşi exercite funcţia prin prelungirea mandatului.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite