Cum îi pun în pericol edilii pe locuitorii din zeci de comune sălăjene. Doar o primărie din cinci are serviciu de coşerit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un raport al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Sălaj scoate la iveală neregulile din mai multe comune ale judeţului în ceea ce priveşte serviciul de coşerit sau cel de pază.

Doar 12 din cele 61 de primării din judeţul Sălaj au reglementat şi organizat serviciul propriu de coşerit, avertizează reprezentanţii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Sălaj, în raportul pe anul 2018. Această deficienţă se reflectă în creşterea cu 25%, în 2018, faţă de 2017, a numărului de incendii produse la gospodăriile populaţiei.

De altfel, oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Porolissum" susţin că una dintre cauzele principale ale izbucnirii incendiilor sunt coşurile de fum defecte ori necurăţate, alături de instalaţiile defecte ori improvizate, foc deschis, mijloacele de încălzire improvizate sau nesupravegheate şi fumatul. Flăcările ce au mistuit gospodării au făcut şi victime, şapte persoane găsindu-şi, anul trecut, sfârşitul şi alte opt suferind diverse arsuri.

Termen pentru conformare

Csoka Tiberiu, preşedintele ATOP Sălaj, subliniază că organizarea serviciului de coşerit cu sau fără perceperea unei taxe speciale este responsabiliatea primariilor. "Organizarea, funcţionarea şi aplicarea contravenţiilor în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, reglementate prin lege, le revine autorităţilor publice locale, iar controlul aplicării legii revine Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Având în vedere numărul foarte mare de incendii la gospodăriile cetăţenilor şi pagubele mari produse în urma acestor incendii, în 2018 plenul ATOP a solicitat/recomandat unităţilor administrativ-teritoriale organizarea acestui serviciu comunitar", a menţionat Csoka. Acesta a mai spus că organismul pe care îl conduce le-a cerut primarilor să se conformeze prevederilor legale din domeniu până în 15 martie 2019.

Au primit bani pentru sisteme video şi au uitat să îi cheltuiască

Situaţia nu este mai roz nici în privinţa pazei bunurilor şi persoanelor. Raportul amintit evidenţiază că din totalul celor 61 de primării sălăjene, aproape jumatate nu au organizat acest serviciu. Pe lista neagră se găsesc primăriile din Almaşu, Băbeni, Bălan, Coşeiu, Agrij, Surduc, Cristolţ, Dobrin, Treznea, Halmăşd, Marca, Ileanda, Letca, Lozna, Gîlgău, Poiana Blenchii, Rus, Zalha, Hida, Bălan, Creaca, Nuşfalău, Boghiş, Ip, Măerişte, Sînmihaiu Almaşului şi Sălăţig. Aceste se justifică invocând lipsa resurselor financiare pentru un astfel de serviciu, imposibilitatea de a încasa o taxă specială sau precizând că au un sistem de monitorizare video.

Un sistem care, conform aceleiaşi surse, este format din camere video învechite şi insuficiente, situaţie în care "se impune un program judeţean de finanţare a acestor sisteme de monitorizare". Paradoxal, deşi în 2018, la iniţiativa Autorităţii, Consiliul Judeţean Sălaj a alocat 60.000 de lei pentru 20 de primării, în vederea achiziţionării de sisteme tehnice de monitorizare a traficului rutier, doar 11 - Agrij, Bănişor, Chieşd, Creaca, Fildu de Jos, Gîrbou, Halmăşd, Meseşenii de Jos, Mirşid şi Pericei - au folosit banii. Celorlalte nouă le-au fost retrase sumele necheltuite.

Calificând situaţia drept "necorespunzătoare", cei din ATOP au cerut primăriilor amintite ca până cel târziu în 15 martie, să organizeze serviciul de pază în conformitate cu legea în vigoare.

ATOP Sălaj este format din şefii Poliţiei, Jandarmeriei şi Pompierilor, subprefectul judeţului, şase consilieri judeţeni, trei reprezentanţi ai comunităţii şi unul al Corpului Naţional al Poliţiştilor.

Mai puteţi citi:

Aventurile unui primar din Sălaj cu legea: cum a ajuns sa fie reţinut, arestat la domiciliu, suspendat din funcţie şi achitat

Cum şi-au propus autorităţile dintr-o comună să atragă mai mulţi bani nerambursabili. „La orice proiect depus vom primi 5 puncte suplimentare“

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite