Debut cu stângul pentru sălăjenii care vor să devină judecători sau procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
40 de candidaţi din Sălaj au fost înscrişi iniţial în cele două concursuri FOTO Arhivă
40 de candidaţi din Sălaj au fost înscrişi iniţial în cele două concursuri FOTO Arhivă

Dintre cei 15 sălăjeni înscrişi la concursul de admitere în magistratură doar trei au reuşit să treacă de prima probă eliminatorie. "Măcel" a fost şi la admiterea la INM, unde dintre 25 de candidaţi din Sălaj au mai rămas în cursă, după prima probă, doar 4.

La concursul de admitere în magistratură s-au înscris, din Sălaj, 15 licenţiaţi în drept cu minimum cinci ani de vechime în specializare. După prima probă eliminatorie, cea de verificare a cunoştinţelor juridice, au mai rămas în concurs doar trei, care au susţinut ieri cea de-a doua probă eliminatorie, de verificare a raţionamentului logic. Miza acestui concurs este ocuparea a 70 de posturi de judecători în judecătorii din toată ţara. În Sălaj a fost scos la concurs un singur post, la Judecătoria Şimleu Silvaniei.


Alţi 25 de tineri, absolvenţi de Drept, s-au înscris la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii. Doar patru au trecut de proba de verificare a cunoştinţelor juridice şi merg mai departe în concursul care se va finaliza la începutul lunii octombrie.


Candidaţii concurează pentru cele 200 de locuri de auditori de justiţie, o sută destinate funcţiei de judecător, iar o sută – pentru funcţia de procuror.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite