Desen în creion atribuit unui mare artist român, după şase decenii de anonimat. Pe cine înfăţişează portretul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
120 de lucrări ale artistului sunt expuse în Galeria de Artă ce îi poartă numele FOTO MJIA Zalău
120 de lucrări ale artistului sunt expuse în Galeria de Artă ce îi poartă numele FOTO MJIA Zalău

Specialiştii Muzeului din Zalău au reuşit să descopere ce artist a creat un desen în creion aflat în colecţiile instituţiei, după mai bine de şase decenii în care a figurat cu autor necunoscut.

Un desen în creion aflat în colecţia de artă a Muzeului judeţean de Istorie şi Artă a fost atribuit, după 61 de ani în care a figurat cu autor necunoscut. Potrivit reprezentanţilor instituţiei de cultură, desenul, ce prezintă portreul unei femei, a fost creat de pictorul Ioan Sima, pe când acesta era doar un copil, şi o înfăţişează pe mama artistului.

"În cadrul procesului de verificare a inventarului colecţiei de artă, colegii noştri muzeografi care se ocupă de această colecţie au descoperit o lucrare inedită a pictorului Ioan Sima. Este vorba de un desen în creion făcut de acesta la vârsta de 12 ani care o reprezintă pe mama sa Reghina. Lucrarea figura în evidenţa muzeului cu autor necunoscut", se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a Muzeului.Verificarea stării de conservare a lucrării a determinat îndepărtarea întăriturii din spatele hârtiei de desen, descoperindu-se astfel înscrisul: "Mama. Desen făcut de mine la vârsta de 12 ani. Cluj la 12 IV 1959. I Sima".

pictor ioan sima foto mjia zalau

"Lucrarea ne arată talentul înnăscut al maestrului Ioan Sima cunoscut şi recunoscut ca un remarcabil portretist. De altfel, portretul a reprezentat tema favorită a acestuia, după cum a declarat în multe ocazii pictorul", mai arată sursa citată.

După procesul necesar de restaurare, lucrarea va fi expusă şi va putea fi admirată în Galeria de Artă ce-i poartă numele, de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.

pictor ioan sima foto mjia zalau

Ioan Sima, un artist plastic de secol XX, s-a născut în localitatea sălăjeană Pericei, în 1898, fiind foarte bine cotat ca şi artist post-impresionist. Temele sale preferate au fost portretul, peisajul, natura statică, mai ales cu flori, dar şi compoziţiile cu figuri. "Criticii care i-au consacrat câteva cataloage de expoziţie au apreciat întotdeauna estetica acestei arte, care aparent întârziată faţă de avantgarda secolului XX, este o artă intimistă, care emană o linişte şi o luminozitate a culorilor, acestea fiind, de altfel, atu-ul creatorului", susţine Szabo Attila, şeful secţiei de artă a Muzeului din Zalău.

Acesta mai spune că în 1980, pictorul a donat 162 de lucrări de pictură şi grafică instituţiei, condiţionându-şi gestul de expunerea permanentă a creaţiilor. În 1983, Sima revine cu o donaţie de alte 40 de lucrări de pictură şi grafică, precum şi obiecte de artă populară din colecţia sa personală, patrimoniu ce a fost completat, după moartea sa, în 1985, de donaţia urmaşilor maestrului. "În total, colecţia numără 650 de obiecte de artă, plus alte 100 de piese personale din colecţia sa privată", explică şeful secţiei. O parte dintre creaţiile lui pot fi admirate în cele şapte săli ale Galeriei de Artă ce îi poartă numele.

Vă mai recomandăm:

Demersul inedit prin care un muzeu îşi promovează patrimoniul. „Vrem să ne extindem accesibilitatea“

Galeria de Artă din Zalău, în pericol de distrugere. Cum îşi propun autorităţile să salveze monumentul istoric

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite